Cum alegi cea mai bună cafea
Dietă & Fitness · Relaxare / 19.03.2020

Plăcerea pe care o regăsești într-o ceașcă de cafea cu un gust perfect este unică. Cu atâtea oferte în jur, cum poți să descoperi cea mai bună cafea? Cunoscătorii folosesc câteva criterii de bază cu care nu dau niciodată greș - aceste trucuri te vor ajuta să alegi întotdeauna o cafea de calitate.

De la plantațiile din care este recoltată, trecând prin sortare, depozitare și transport până la procesul de producție, cafeaua străbate un drum lung ca să ajungă în ceașca ta. De exemplu, Cafea Fortuna, brand cu peste 25 de ani de experiență în procesarea cafelei, folosește un proces de producție împărțit în mai multe etape: degustarea și selectarea cafelei verzi în laborator, transportul către fabrică, depozitarea, prăjirea, realizarea rețetei, măcinarea, ambalarea și depozitarea produsului finit. Tot procesul de transport, prăjire și ambalare primară este automatizat și supravegheat de personalul specializat.
 

Călătoria până în fabrica Cafea Fortuna poate dura și trei luni

 
Pentru menținerea calității boabelor, cafeaua este transportă în saci dubli care sunt puși în containere căptușite și prevăzute cu săculețe ce absorb umiditatea. Chiar și asa, cafeaua este obligatoriu degustată la sosire, și de mai multe ori până intră în blend. In laboratorul Cafea Fortuna specialistii analizeaza cu atentie boabele de cafea, astfel incat sa determine calitatea acesteia, inainte de a ajunge in productie.
Cât de plăcută este prima senzație a cafelei pe care o bei dimineața, înainte de a-ți începe ziua! Fie că îți permiți răsfățul de a o savura pe îndelete, fie că ești nevoită să o bei pe fugă, prima gură de cafea îți trezește instantaneu simțurile și te cuplează la ritmul cotidian.
Dacă te-ai obișnuit cu acest gust, dacă simți că nu poți funcționa fără el, atunci relația ta cu cafeaua este specială și trebuie să faci cea mai bună alegere pentru a te bucura de aroma preferată.
 

Cum poți să descoperi cea mai bună cafea când ai atât de multe oferte în jur?

 
Dacă nu cumperi cafea boabe și nu o râșnești singură, ai de ales între nenumăratele sortimente de cafea macinata ambalată. Sunt o mulțime de produse din care poți alege, dar principala problemă este că trebuie să o faci fără să ai contact direct cu produsul. Ar trebui să testezi, să cumperi și să vezi dacă îți place, însă sunt șanse mici să nimerești repede ceea ce-ți place. Și, în fond, dacă vrei să joci la loterie, ar fi mai simplu să completezi un bilet într-o agenție! În lumea cafelei, alegerea pe care o faci trebuie să se bazeze pe criterii clare.
 

Spre exemplu, specialiștii spun că cea mai bună este cea care provine din boabe 100% Arabica

 
Rendez-vous de la Cafea Fortuna se pozitioneaza in piata ca un amestec de soiuri de cafele 100% Arabica care imbina armonios nuantele dulci si cele fructat florale. Diagrama de prajire atent studiata perminte dezvoltarea tuturor aromelor, rezultand intr-o cafea cu gust usor de citrice si o consistenta asemanatoare pudrei de caco.
 
Totusi, luand în considerare un spectru larg de oferte, cum poți știi, așadar, dacă o cafea e bună sau nu fără să desfaci pachetul, fără să o miroși și fără să o guști? Înainte de a întinde mâna spre un produs din raft, trebuie să știi câteva lucruri simple despre cafea, doar așa vei face o alegere avizată.
 

Ce este cafeaua și de unde vine ea

 
Cafeaua este un arbust tot timpul verde ce crește în zonele ecuatoriale dintre Tropicul Racului și cel al Capricornului. Bobul de cafea este sămânța unui fruct roșu sau galben, numit cireașă, în care se găsesc două boabe, față în față, pe partea plată. Ele sunt învelite într-o cojiță subțire și delicată (numită silverskin), acoperite de o membrană dură (numită pergament/parchment), înconjurată, la rândul ei, de un strat gelatinos dulceag.
 
Cafeaua este cultivată în peste 80 de țări din întreaga lume, cei mai mari producători fiind Brazilia, Vietnam, Columbia, Indonezia și Etiopia. Deși există multe specii aparținând genului Coffea, doar două specii sunt importante pentru consumatori: Arabica și Canephora (sau Robusta).
 

Diferențele dintre Arabica sau Robusta

 
Fiecare are atuurile ei, dar Arabica deține mai multe atribute. În prezent, două treimi din producția mondială de cafea este Arabica, cei mai mari producători fiind Brazilia și Columbia. Deși par asemănătoare, există câteva diferențe semnificative între cele mai populare specii de cafea: mai ales prețul, Arabica poate fi cotată aproximativ de 3 ori mai scumpă pe bursa de cafea. Valoarea acesteia este crescută de necesitățile ei mult mai complexe pentru a fi cultivată și recoltată. 
Fiind un soi mai fin și pretențios, este culeasă manual fiecare cireasă de cafea în parte. Pe o crengută se găsesc toate stadiile de creștere, de la floare, cireasă verde necoaptă, până la cireașa roșie. Culegătorii trec de mai multe ori printre aceiași arbuști, odată cu evoluția și coacerea lor și culeg doar cireșele perfect coapte. La Robusta, recoltarea se face mecanic cu o masinărie care scutură arbuștii, cu riscul de a colecta și boabe verzi sau prea coapte și deja alterate, care se regăsesc apoi în gustul ceștii.
 

Condițiile de cultivare

 
Arbustul de Arabica are o înălțime între 2,5 și 4,5 metri și crește la temperaturi de 15-24°C. Are nevoie de soluri vulcanice, fertile și nu rezistă la îngheț. Crește la înălțimi cuprinse între 800 și 2.000 de metri altitudine, cu precipitații anuale de 1.200-2.200 mm.
Arbustul de Robusta este mai înalt (între 4,5 și 6,5 metri), crește de la nivelul mării până la 800 de metri înălțime și nu este pretențios la sol, dar are nevoie de temperaturi mai mari (18-36°C) și de mai multe precipitații (2.200-3.000 mm pe an) decât Arabica.
 

Forma

 
Boabele de Arabica sunt puțin mai mari și au o formă elipictică. Cele de Robusta sunt mai mici și mai rotunde. Însă există și diferențe structurale și între boabele fiecărui sortiment, ceea ce explică de ce ele se prăjesc diferit în condiții identice.
 

Conținutul chimic

 
Nivelul mare de cafeina și acidul clorhidric din Robusta ține la distanță insectele și alti daunatori, insa ii da si un gust amarui. Ea conține de două mai multă cafeină (2,3%) față de Arabica (1,2%) și este mai rezistentă. Însă Arabica are cu peste 60% mai multe lipide și o concentrație aproape dublă de zaharuri în comparație cu Robusta.
Aceste diferențe joacă un rol esențial în procesul de prăjire: Arabica dezvoltă peste 800 de compuși aromatici și este o cafea mai dulce, mai suavă.
 

Polenizarea 

Arabica este o specie autopolenizatoare, astfel că va suferi mai puține mutații și va avea mai puține variații de-a lungul ciclului de viață comparativ cu Robusta.

Călătoria cafelei spre ceașca ta

 
Cafeaua verde nu are deloc aromă de cafea. În timpul prăjirii, cafeaua dezvoltă între 800 și 1.000 de substanțe diferite de aromă, își schimbă culoarea, pierde între 10-20% din greutate și crește în volum.
 
Fiecare producător o procesează după rețeta sa. De exemplu, pentru a-i pune în evidență toate aromele, Fortuna prăjește cafeaua mediu deschis. La o prăjire prea deschisă, aroma ar fi nedezvoltată, mai crudă, iar la o prăjire mai intensă, aromele fructat-florale ar dispărea și cafeaua ar deveni mai amăruie. De cele mai multe ori, si defectele unei calitati inferioare de cafea se estompeaza in urma unei prajiri mai puternice, putand fi o tactica pentru unele cafele de a da impresia de gust mai ‘intens’ si a ascunde defecte precum boabe fermentate.

Amestecul inteligent al mai multor origini de cafea potențează aromele fiecăreia și gustul regăsit în ceașcă.
Amestecurile cu Arabica sunt mai dulci și aromate, în timp ce blendurile în care predomină Robusta sunt mai corpolente, intense și mai amărui. După prăjire, diferitele origini de cafea sunt amestecate în cantități controlate, conform rețetei.
 
Cu câteva noțiuni de bază, cu trucurile simple ale cunoscătorilor și cu puțină răbdare poți să te întâlnești mai repede cu cafea pe care o vei îndrăgi. Cum e o vei recunoaște? Ei bine, sigur nu vei da greș: va fi dragoste la prima degustare!

Reteta de Cafea 100% Arabica Rendez–vous 

 
La ibric 
Se aduc la fierbere 140 ml de apă per servire, apoi se iau de pe foc și se amestecă cu două lingurițe de cafea. Se lasă acoperit până la 7 minute pentru extracție, apoi se toarnă în ceașcă încet pentru a evita zațul.

La filtru
Filtrul produce o cafea mai limpede și mai puțin corpolentă față de ibric. Aici trebuie adăugată puțin mai multă cafea, după gustul fiecăruia. Dacă se ține mai mult pe plita filtrului, cafeaua capătă un gust de caramel.

La espressor
Pentru espresso, cea mai bună extracție se face când cafeaua are o granulație fină. Prepararea la espressor va scoate în evidență aciditatea soiurilor arabica, care e completată de o aromă fructat-florală.
 
 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro