Cum să-ţi faci acasă matcha latte cu gheaţă?
Dietă & Fitness · Nutritie / 02.08.2017

Matcha latte cu gheaţă este o băutură perfectă pentru zilele caniculare. Conferă energie şi stimulează arderea grăsimilor!

Matcha este o pulbere de ceai verde care are o mulţime de beneficii pentru sănătate. Ea se poate prepara caldă sau cu cuburi de gheaţă în zilele de vară.

Pulberea de matcha este recunoscută pentru faptul că întăreşte sistemul imunitar, este un bun detoxifiant datorită clorofilei din conţinutul său, stimulează metabolismul şi favorizează arderea grăsimilor, dar şi pentru prezenţa unei substanţe cu puternic efect anticancerigen (epigallocatechin gallate EGCG). Această substanţă are capacitatea de a împiedică dezvoltarea şi înmulţirea celulelor canceroase.



Pulberea de matcha are un conţinut bogat clorofilă, vitaminele A, B,C şi E, seleniu, crom, zinc şi magneziu. De asemenea, matcha are de trei ori mai multă cafeină decât ceaiul verde obișnuit, adică aproximativ echivalentul unei cești de cafea, astfel că este o băutură care înlocuieşte perfect cafeaua de dimineaţă.

Ca să-ţi faci acasă matcha latte cu gheaţă ai nevoie de:


  • 1 linguriţă cu pulbere de matcha
  • 1 cană cu lapte (de preferat vegetal, de migdale, soia, cocos)
  • 1-2 linguriţe cu miere de albine
  • cuburi de gheaţă.

Se mixează toate ingredientele în blender, în afară de gheaţă care se adaugă la final.
O altă metodă mai simplă dacă nu vrei să foloseşti blenderul este aceea de a amesteca pulberea de matcha cu puţină apă caldă pentru a forma o pastă şi cu mierea de albine. Apoi se toarnă laptele rece şi se amestecă bine.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro