Beneficiile uleiului de cocos: de ce ar trebui să-l consumi mai des?
Nu ai crede că un ulei te poate ajuta la slăbit, însă trebuie să ştii că uleiul de cocos presat la rece are anumite substanţe care favorizează arderea grăsimilor
Chiar dacă acum câţiva ani uleiul de cocos nu era foarte cunoscut, cel puţin la noi în ţară, acum a captat atenţia tuturor femeilor atât pentru beneficiile lui pentru sănătate, cât şi pentru efectele sale spectaculoase asupra pielii atunci când este aplicat. Însă trebuie să ştii că nu orice ulei de cocos are efecte bune pentru corp şi piele, de aceea trebuie să ştii să-l alegi pe cel potrivit.
Dintr-o varietate de mărci de ulei de cocos care există acum pe piaţă, uneori este foarte dificil să faci alegerea corectă. Cei mai mulţi ne orientăm asupra preţului şi alegem un ulei de cocos mai ieftin. Însă, cel mai important aspect pe care trebuie să-l ai în vedere atunci când cumperi uleiul de cocos este ca pe etichetă să fie specificat faptul că este presat la rece. Doar acele sortimente sunt sănătoase, în schimb celelalte sunt rafinate şi procesate cum se întâmplă cu orice alt ulei obişnuit de consum.
Aşadar, uleiul de cocos trebuie să fie presat la rece şi să aibă un miros puternic de nucă de cocos. Acesta este uleiul pe care îl poţi consuma în smoothie-uri, în prăjituri raw-vegane, pe pâine sau în prăjituri în locul untului obişnuit şi în mâncăruri gătite pentru a beneficia de proprietăţile lui.
Atunci când este consumat în cantităţi moderate, uleiul de cocos presat la rece are multe beneficii pentru sănătate. Dar, reţine totuşi că el este o grăsime şi că o lingură de ulei de cocos are 117 calorii, prin urmare include-l în preparatele tale, dar nu îl consuma în exces.
Uleiul de cocos are un rol benefic asupra digestiei şi împiedică depunerea grăsimilor. Datorită grăsimilor sănătoase din conţinutul său - acidul caprilic, acidul lauric şi acidul capric - uleiul de cocos presat la rece are un efect spectaculos asupra metabolismului, prevenind depunderea grăsimilor. Potrivit specialiştilor, el este procesat mai uşor de către ficat şi se transformă rapid în sursă de energie, în loc să fie depozitat ca grăsime în corp.
Un studiu apărut în publicaţia Obesity Research Journal chiar demonstrează faptul că grăsimile sănătoase din uleiul de cocos au un efect spectaculos asupra depunerilor adipoase din corp. Acestea stimulează puternic arderea grăsimilor!
Cum să alegi uleiul de cocos?

Uleiul de cocos: de ce ar trebui să-l consumi mai des?
Atunci când este consumat în cantităţi moderate, uleiul de cocos presat la rece are multe beneficii pentru sănătate. Dar, reţine totuşi că el este o grăsime şi că o lingură de ulei de cocos are 117 calorii, prin urmare include-l în preparatele tale, dar nu îl consuma în exces.
Uleiul de cocos este un aliat de încredere în cura de slăbire