Un martor la tragedia din Colectiv acuză: „Îmi vine să urlu: care mobilizare?“

Tânărul povesteşte că la faţa locului domnea haosul şi spune că autorităţile nu sunt pregătite să facă faţă unor situaţii critice, aşa cum a fost incendiul devastator de vineri seară. Mesajul lui acuzator a fost preluat de Hotnews.

"Vă scriu pentru că am reuşit să ies la timp din Colectiv şi am văzut toate operaţiunile smurdului, pompierilor, salvării, jadarmilor şi poliţiştilor. De-asta am convingerea că într-o situaţie de amploare (un cutremur de peste 7 grade, să zicem), vor pieri incredibil de mulţi bucureşteni. Dacă veţi acţiona ca acum, la un an după ce n-aţi reuşit să găsiţi supravieţuitorii accidentului din Apuseni, pe cei din lacul Siutghiol, singura şansă este să plecăm toţi, absolut toţi din ţară asta. Să rămâneţi singuri, să vă plimbaţi în linişte printre mormanele de moloz şi polistiren din ruinele Bucureştiului", îşi începe Adrian C. scrisoarea deschisă.

"Citesc peste tot despre mobilizarea exemplară a forţelor de intervenţie şi-mi vine să urlu: care mobilizare? nimeni nu a ştiut ce să facă, haosul între pompieri, smurd şi salvări a fost mai mare decât în rândul oamenilor care au reuşit să iasă la timp. Cei mai mulţi dintre supravieţuitori au fost scoşi de cei ieşiţi în prima linie, nu de pompieri. Aşadar vă întreb deschis şi aştept un răspuns detaliat: ce-o să faceţi, care sunt paşii în cazul unui cutremur şi cum vă pregătiţi oamenii – atât cei care intervin în situaţii de urgenţă cât şi pe noi, cetăţenii. Cum pregătiţi învăţătorii şi copiii din şcoli. Pe cei din instituţii publice, pe cei din blocurile şi casele vechi, pe turiştii care se îngrămădesc cu miile în hrubele din centrul vechi.
Ştiu, sunt foarte mulţi; singura şansă este să începeţi de azi. Au fost mai puţin de 200 de răniţi şi toate spitalele din Bucureşti (oraş de peste 2 milioane) au fost copleşite?? Nu există sânge, plasmă, medicamente specifice. Ce-o să fie când vor fi mii? Dar zeci de mii? Foarte mulţi trăiesc în blocuri de peste 50 de ani, toate predispuse prăbuşirii. Doar ei sunt zecile de mii", subliniază autorul.El prezintă apoi faptele petrecute în seara de vineri, aşa cum le-a văzut şi simţit, şi cere factorilor de decizie să-şi facă un examen de conştiinţă: "Mai jos descriu ce s-a întâmplat pas cu pas în seară de vineri cu noi şi cu voi. Hotărâţi singuri dacă v-aţi mobilizat exemplar. În club nebunia a început exact aşa cum a declarat toată lumea: focul s-a întins de la o flacără de câţiva centimetri şi a urcat la tavan în câteva secunde. În primul moment părea ceva minor, vocalul trupei a cerut un extinctor. A apărut imediat un bodyguard cu un tub de dimensiunea stingătoarelor de maşină. A împrăştiat un fel de spumă de ras într-un jet penibil care nici măcar n-a ajuns până la flacără. S-a lăsat păgubaş în următoarea secundă, noi am început să căutăm ieşirea. Deşi eram relativ aproape, surpriză: uşile erau deja blocate de oameni, eu reacţionasem lent. Spaţiul de intrare în club este un vagon de şantier, metalic, pe laterala căruia este decupată uşa dublă de pvc/termopan. Doar una dintre uşi era deschisă, însă a doua a cedat repede. Am reuşit să ies chiar când valul de fum negru, fierbinte, s-a repezit spre noi. Din spate s-a auzit un bubuit, cineva a strigat <<o să explodeze, fugiţi!>>. Eram deja afară. Trei dintre prietenii mei, şi ei. M-am îndreptat spre curtea mare sunând la 112 (ora 22:33). De data asta surpriză bună: ştiau deja, pompierii sunt pe drum. Mi-am căutat din priviri prietenii.Până în momentul acesta nu-mi părea nimic foarte grav. Apoi m-am întors la intrarea în club. O mare de trupuri în vagonul metalic din care ieşeau mâini întinse. Câţiva oameni trăgeau de ele. Prietena care ieşise mă întreba disperată dacă i-am văzut soţul, dacă ieşise. Nu, nu îl văzusem.

Am început să trag şi eu de mâini. <<Ne rupeţi picioarele, nu mai trageţi>>. Oamenii erau căzuţi în multe straturi, cu picioarele prinse jos. Cu greu reuşeam să extragem câte unul şi-l puneam câţiva metri în spate. În curând spaţiul s-a umplut, am început să-i punem în laterală. Cineva m-a rugat să cărăm o fată până în curtea mare. Încă niciun pompier, nicio salvare. Apăruseră doi poliţişti, li se strigă <<unde sunt pompierii>>. Se auzeau sirene, cineva strigă <<s-au rătăcit pe drum!>> (nu ştiu dacă asta e un adevăr, mulţi au spus aşa - e complicată intrarea în clubul ăsta). I-am rugat pe cei 2 poliţişti să pună mâna să ajute oameni: <<noi nu avem voie, pompierii fac asta>>.

Am dat un sms soţiei plecată din Bucureşti (ora 22:50), gândindu-mă că rămân fără baterie şi o să audă ştirile mai târziu. <<Sunt ok, nu-ţi face griji dacă o să vezi ştirile>>. Am folosit toată seara reperul minutului cu sms-ul.