Reclama Gillette care îi irită pe bărbați. Reacțiile sunt vehemente - VIDEO

Tema zilei / 16.01.2019

Celebrul brand de produse de bărbierit a provocat o controversă de amploare cu cel mai recent clip publicitar, fiind acuzat de feminism și de atac asupra masculinității.

Dacă și-a dorit să creeze un clip care să atragă atenția, atunci echipa care a produs noul spot publicitar și-a îndeplinit obiectivul. Modul în care a reușit asta i-a iritat, însă, pe mulți dintre clienți.

Campania, intitulată „Believe“, are sloganul „The best men can be“ şi transmite mesajul că bărbaţii ar trebui să-şi ceară socoteală unul altuia atunci când au o atitudine nepotrivită. Conceptul a provocat nemulțumire și confuzie în rândurile consumatorilor, mulți acuzând compania că își insultă nucleul de clienți fideli.


Noul clip Gillette nu vorbește despre bărbierit, ci se concentrează pe problemele sociale, precum "masculinitatea toxică" și mișcarea #MeToo și  a strâns peste trei milioane de vizualizări pe canalul oficial de YouTube al brandului, stârnind reacții opuse: unii au apreciat iniţiativa, în schimb, alții se consideră jigniți și au anunțat că renunță să mai cumpere produsele Gillette.

Mulți spun că, prin această campanie, Gillette lezează masculinitatea, dar şi virilitatea bărbaţilor. Alții acuză brandul de propagandă feministă şi cer ca Gillette să realizeze un clip în care să-şi ceară scuze faţă de clienţii lor. Clipul începe cu imagini în care bărbaţi sunt filmaţi în timp ce au un comportament agresiv, în timp ce hărţuiesc sexual femei sau adoptă o atitudine sexistă. În câteva cadre apare și actorul Idris Elba, în timp ce o voce întreabă retoric: "Asta e tot ce poate un bărbat?". Apoi clipul prezintă câteva exemple de comportament pozitiv, în care bărbaţi intervin şi pun punct situaţiilor în care alţi bărbaţi se comportă nepotrivit.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro