Şeful Poliţiei Bucureşti: "Cioacă a ucis-o pe Elodia"
Actualitate · Stirea zilei / 09.09.2011

"Din punctul meu de vedere ancheta este finalizată, toate probele arată că Cristian Cioacă a ucis-o pe Elodia", susţine şeful Poliţiei Capitalei, Vasile Viorel, potrivit Antena 3.

"Din punctul meu de vedere ancheta este finalizată, toate probele arată că Cristian Cioacă a ucis-o pe Elodia", susţine şeful Poliţiei Capitalei, Vasile Viorel, potrivit Antena 3.

Avocatul lui Cristian Cioacă, Maria Vasii, susţine că nu cunoaşte despre ce probe vorbeşte anchetatorul Vasile Viorel.

"Avem mult mai multe probe decât în alte cazuri în care s-au pronunţat condamnări", a mai declarat Vasile Viorel.

Mama Elodiei, Emilia Ghinescu, a declarat pentru Antena 3 că are încredere în declaraţiile făcute de Poliţie. "
Aş vrea să fie descoperit criminalul. Sper să o putem găsi. Nu cred că mai este în viaţă pentru că, sub nici o formă nu ar fi lăsat copilaşul. După probele care s-au găsit şi după comportmanetul celui care a ucis-o, adică soţul ei, asta credem", a spus femeia.

Avocata Elodia Ghinescu a fost declarată moartă, în mod oficial, la finalul lunii august, la patru ani de la dispariţia ei.

Apropiaţii avocatei au văzut-o pe Elodia pentru ultima dată la 29 august 2007. Soţul ei a declarat dispariţia femeii abia pe 4 septembrie, iar în scurt timp a ajuns principalul suspect al uciderii Elodiei.


Cristian Cioacă a fost pus sub acuzare pentru omor calificat şi a fost propus pentru arestare preventivă. În lipsa cadavrului, judecătorii au decis cercetarea lui în stare de libertate.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro