Monica Columbeanu a stat vineri, 15 aprilie, mai multe ore la poarta fostei sale reşedinţe de la Izvorani, pentru a-şi primi fiica. În ciuda ordinului judecătoresc, Irinel Columbeanu a refuzat să-i încredinţeze fiica soţiei sale, fiind necesară întervenţia poliţiei.

Monica Columbeanu a stat vineri, 15 aprilie, mai multe ore la poarta fostei sale reşedinţe de la Izvorani, pentru a-şi primi fiica. În ciuda ordinului judecătoresc, Irinel Columbeanu a refuzat să-i încredinţeze fiica soţiei sale, fiind necesară întervenţia poliţiei.

După ce executorul judecătoresc a încercat, pe cale amiabilă, să o ia pe Irina de la Irinel Columbeanu pentru a o încredinţa mamei sale, acţiune soldată cu eşec, autorităţile au decis intervenţia pentru a pune în executare hotărârea judecătorească. Poliţia a spart poarta reşedinţei de la Izvorani, moment în care Monica a intrat în curte şi a alergat spre casă.
 
O ambulanţă a sosit la Izvorani, pentru că Irina este bolnavă de rujeolă şi este mai bine ca micuţa să fie transportată la apartamentul Monicăi însoţită de medici. Avocatul Irinei a declarat pentru Realitatea TV că Irinel s-a împotrivit până în ultima clipă, încercând chiar să o ascundă pe fetiţă.

Irina rămâne cu mama sa pâna la finalizarea divorţului

Irina Columbeanu va rămâne cu mama ei până la finalizarea divorţului dintre Irinel şi Monica. Decizia a fost luată joi de către judecătorii de la Buftea. Ei au respins cererea lui Irinel Columbeanu ca fetiţa să rămână în îngrijirea sa.

Joi judecătorii au admis cererea Monicăi Columbeanu de a o lua pe fetiţă de la Izvorani cu un executor judecătoresc, după ce Irinel a refuzat în repetate rânduri să i-o încredinţeze.

Monica Columbeanu a încercat de patru ori să o ia pe Irina de la vila din Izvorani, fără niciun succes. Aceasta s-a decis în cele din urmă să apeleze la un executor judecătoresc, aşa că a depus o cerere de încuviinţare a micuţei, cerere care a fost soluţionată joi.

Psihologii au tras întotdeauna un semnal de alarmă asupra implicării copiilor în procesul de divorţ, dar şi în ceea ce priveşte situaţia tensionată prin care trece un copil chiar după ce este încredinţat unuia dintre părinţi. Iată care sunt sfaturile psihologului

Anca Pietraru:

Deşi foarte diferite în aparenţă, majoritatea situaţiilor de acest gen au multe lucruri în comun:
 
1. Lipsa de comunicare dintre părinţi dinainte, din timpul şi de după despărţire - ar fi cea mai importantă. Ei nu au reuşit să se înţeleagă întrucât au ajuns într-un impas în ce priveşte exprimarea în cuvinte a propriilor opinii, trăiri, sentimente, regrete, dorinţe, nemulţumiri. Când această "distanţă" a devenit prea mare, ei au constatat că nu mai pot trăi împreună şi s-au despărţit. Lucrurile nu aveau cum să se îmbunătăţească ulterior astfel încât deşi au un copil împreună, nu reuşesc să comunice nici în privinţa lui. Pot apărea conflicte în privinţa timpului petrecut la unul sau la celălalt, a ceea ce copilul "învaţă" de la celalat părinte, a modului în care este tratat, hrănit etc.

 
2. Copilul este adesea "abandonat" de unul dintre părinţi. Asta nu se referă neapărat la lipsa unui timp petrecut împreună ci la lipsa de legătură cu el. Există copii care nu pot spune mai nimic despre părintele cu care nu locuiesc. Îl văd rar sau deloc, nu au activităţi în comun, nu vorbesc la telefon, nu întreabă de el. Asta poate să fie, după caz dorinţa sau presiunea exercitată de părintele căruia copilul îi este încredinţată sau poate fi opţiunea celuilat părinte sau nu consideră că este nevoie de el.
 
3. Copilul este adesea o "miză", o monedă de schimb, un obiect de şantaj. Părintele îşi exprimă faţă de el sentimentele faţă de fostul partener. Certurile de odinioară cu partenerul s-au transformat acum în certuri cu copilul sau adolescentul. Lui i se reproşează tot ce nu face sau n-a făcut fostul aprtener, el este învinovăţit şi pedepsit în locul celuilalt. Sau situaţia poate lua forma unei "alianţe". Ea s-ar traduce prin "dacă stai cu mine, dacă eu am grijă de tine, dacă eu te întreţin, eşti aliatul meu". Asta merge de la o dorinţă de a i se da dreptate şi a vedea un aliat în copilul său până la dorinţa de a critica împreună cu copilul pe celalat părinte al lui. "Nu-i aşa că la tatăl tău este rău?". Există şi situaţia în care copilul este "tras de limbă" când se întoarce de la celalat părinte sau pus să iscodească câte ceva de fiecare dată când merge acolo. El devine astfel un "spion" în relaţia încă neîncheiată dintre părinţii săi.
 
Toate aceste situaţii sunt împovărătoare pentru copil, cu atât mai mult cu cât nu este conştient de intenţiile părinţilor de a-l atrage, de a-l disputa etc, nici ei nu sunt conştienţi de ele şi nu există niciun mod de a exprima în cuvinte aceste suferinţe. Apoi, copilul nu are mecanisme suficiente pentru a se apăra de aceste situaţii.