De multe ori primim intrebari si cereri de ajutor de la parinti care au divortat. Ei observa diferite probleme la copilul lor, mai mic sau mai mare sau ajung intr-un impas in relatia cu el.

Situatiile sunt foarte diferite, pornind de la mame care nu sunt de acord cu atitudinea pe care fostul sot o are fata de copil si terminand cu parinti vitregi care nu reusesc sa aiba relatia dorita cu copiii partenerilor.
O alta categorie de cereri de ajutor vin de la parinti care incearca sa se hotarasca daca sa se desparta sau sa ramana impreuna "pentru copil", altii care intreaba care vor fi efectele divortului asupra copiilor lor si ce este de facut pentru a le preveni.

In ultimul timp a aparut o categorie noua, cea a copiilor mari sau a adolescentilor care cer ajutor pentru ei insisi aducand in prim plan suferinta lor dupa divort sau din timpul disputelor dintre parinti sau cerand sprijin pentru a remedia sau restabili relatia cu unul dintre  parinti.

Desi foarte diferite in aparenta, majoritatea situatiilor multe lucruri in comun:

1. Lipsa de comunicare dintre parinti dinainte, din timpul si de dupa despartire - ar fi cea mai importanta. Ei nu au reusit sa se inteleaga intrucat au ajuns intr-un impas in ce priveste exprimarea in cuvinte a propriilor opinii, trairi, sentimente, regrete, dorinte, nemultumiri. Cand aceasta "distamta" a devenit prea mare, ei au constatat ca nu mai pot trai impreuna si s-au despartit. Lucrurile nu aveau cum sa se imbunatateasca ulterior astfel incat desi au un copil impreuna, nu reusesc sa comunice nici in privinta lui. Pot aparea conflicte in privinta timpului petrecut la unul sau la celalalt, a ceea ce copilul "invata" de la celalat parinte, a modului in care este tratat, hranit etc.

2. Copilul este adesea "abandonat" de unul dintre parinti. Asta nu se refera neaparat la lipsa unui timp petrecut impreuna ci la lipsa de legatura cu el. Exista copii care nu pot spune mai nimic despre parintele cu care nu locuiesc. Il vad rar sau deloc, nu au activitati in comun, nu vorbesc la telefon, nu intreaba de el. Asta poate sa fie, dupa caz dorinta sau presiunea exercitata de parintele caruia copilul ii este incredintata sau poate fi optiunea celuilat parinte sau nu considera ca este nevoie de el.

3. Copilul este adesea o "miza", o moneda de schimb, un obiect de santaj. Parintele isi exprima fata de el sentimentele fata de fostul partener. Certurile de odinioara cu partenerul s-au transformat acum in certuri cu copilul sau adolescentul. Lui i se reproseaza tot ce nu face sau n-a facut fostul aprtener, el este invinovatit si pedepsit in locul celuilalt. Sau situatia poate lua forma unei "aliante". Ea s-ar traduce prin "daca stai cu mine, daca eu am grija de tine, daca eu te intretin, esti aliatul meu". Asta merge de la o dorinta de a i se da dreptate si a vedea un aliat in copilul sau pana la dorinta de a critica impreuna cu copilul pe celalat parinte al lui. "Nu-i asa ca la tatal tau este rau?". Exista si situatia in care copilul este "tras de limba" cand se intoarce de la celalat parinte sau pus sa iscodeasca cate ceva de fiecare data cand merge acolo. El devine astfel un "spion" in relatia inca neincheiata dintre parintii sai.

Toate aceste situatii sunt impovaratoare pentru copil, cu atat mai mult cu cat nu este constient de intentiile parintilor de a-l atrage, de a-l disputa etc, nici ei nu sunt constienti de ele si nu exista niciun mod de a exprima in cuvinte aceste suferinte. Apoi, copilul nu are mecanisme suficiente pentru a se apara de aceste situatii.

El isi iubeste parintii si nu doreste sa-i supere. In conditiile in care orice si oricum ar face unul dintre ei se va supara, pentru ca exista un permanent conflict si o permanenta contradictie fata de orice lucru, copilului nu-i ramane nimic de facut. Sa faca un lucru sau sa nu-l faca este la fel de rau. Chiar si timpul petrecut cu unul dintre parinti poate aduce vinovatie pentru "parasirea" celuilat". A fi de acord cu opinia unuia sau a imparti ceva cu el este de asemenea, simtit adesea ca fiind in detrimental celuilalt.

Nu este de mirare ca apar simptome dintre cele mai diverse, de la enurezis sau plans la copilul mic, refuz de a vorbi sau dificultati la scoala, pana la delicventa sau auto-agresivitate in adolescenta. Ele sunt singurele modalitati prin care copilul sau adolescentul mai poate, inconstient, sa exprima starea lui de rau, conflictul din el, neputinta de a fi cu ambii parinti, de a nu supara pe vreunul dintre ei sau teama de a nu fi respins, parasit, pedepsit.

Psiholog Anca Pietraru

Ii puteti adresa intrebari autorului AICI