Cutremur de 5 grade a zdruncinat România
Actualitate · Stirea zilei / 01.05.2011

La ora 5.24, în dimineaţa zilei de 1 Mai, un cutremur de 5 grade pe scara Richter a avut loc în zona Vrancea la o adâncime de 150 de kilometri.

La ora 5.24, în dimineaţa zilei de 1 Mai, un cutremur de  5 grade pe scara Richter a avut loc în zona Vrancea la o adâncime de 150 de kilometri.

Cutremurul s-a simţit în Capitală şi în mai multe zone din ţară, în special în partea de sud. Turiştii aflaţi în Constanţa în weekendul de Ziua Muncii au fost treziţi de seism.

Conform Institutului Naţional de Fizică a Pământului nu se aşteaptă replici majore, iar o descărcare energetică de asemenea proporţii era prognozată. Un specialist al institutului a declarat că se aşteptau la o astfel de mişcare telurică, în ultimele două săptămâni activitatea seismică crescând în intensitate.



Deşi mulţi bucureşteni au fost treziţi de mişcarea telurică, nu s-au înregistrat pagube materiale.

La şapte minute minute după cutremurul din Vrancea, un seism de intensitate asemănătoare a fost înregistrat şi în Kazahstan.

În data de 11 martie, un cutremur de 9 grade pe scara Richter a lovit Japonia provocând moartea a peste 15.000 de oameni şi pagube materiale uriaşe. Economia niponă este încă profund afectată de seism.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro