Emma Coronel a spus în primul interviu din ultimii doi ani că e alături de soțul ei și nu ar schimba nimic din ce a trăit până acum
Cu toate că soțul ei riscă închisoarea pe viață și susține că nu are bani pentru a-și pregăti apărarea, Emma Coronel nu a renunțat să-și etaleze luxul. În ultimele luni, ea a postat pe Instagram mai multe imagini în care apărea în bikini, pe plajă, în timpul unei vacanțe însorite în Los Cabos, dar și câteva cadre în care își prezintă cu mândrie gențile Prada pe care și le-a cumpărat.
Într-o fotografie publicată pe Instagram, soția lui El Chapo apare împreună cu gemenele lor, pe care se spune că acesta le iubește ca pe ochii din cap. Emaly și Maria, în vârstă de șapte ani, au și ele genți de designer.
În septembrie, Emma Coronel a atras atenția asupra sa după ce a postat pe Instagram imagini de la o petrecere în stil Barbie pe care a organizat-o pentru fetițele sale, o cheltuială substanțială care cu siguranță a fost observată de Departamentul de Combatere a Drogurilor (DEA) și de procurorii care l-au pus sub acuzare pe El Chapo.
Petrecerea luxoasă a stârnit indignarea mexicanilor care o acuză pe Emma că folosește "banii mânjiți cu sânge" ai soțului său. "Toată povestea asta cu ea e suprarealistă. Se vântură de colo-colo și-și expune bogăția și stilul de viață luxos în fața tuturor", a declarat un agent DEA pentru New York Post.
Emma Coronel, care s-a căsătorit cu El Chapo în 2007, are cetățenie americană. Fiicele lor gemene s-au născut în Statele Unite, dar locuiesc în casa familiei din Sinaloa, Mexic. Emma și fetițele au avut mai multe apariții în tribunalul din New York în care e judecat El Chapo.
Celebrul narcotraficant mexican care a evadat în două rânduri din închisori mexicane este deţinut într-un regim de cvasiizolare în aşteptarea sentinței procesului. În februarie, el a declarat la o înfățișare în instanță că nu are bani pentru a-și plăti avocații și că procesul său va fi o farsă în cazul în care nu sunt relaxate regulile care-l împiedică să-şi finanţeze apărarea. Tânăra soţie a lui El Chapo a asistat la audiere împreună cu fiicele lor gemene, iar acesta le-a salutat printr-un gest cu mâna.
Acuzat pentru 17 infracţiuni, Joaquín Guzman, în vârstă de 61 de ani, și-ar putea petrece toată viaţa în închisore dacă va fi condamnat. Procurorii americani au exclus pedeapsa cu moartea pentru Guzman ca o condiţie pentru extrădarea lui din Mexic.
El Chapo este acuzat că a condus timp de 25 de ani cartelul Sinaloa, unul dintre cele mai puternice de pe continentul american, iar Statele Unite estimează la 14 miliarde de dolari veniturile pe care Guzman le-a obţinut din traficul de droguri. Guvernul a confiscat suficientă cocaină de la cartelul Sinaloa pentru a asigura pentru fiecare dintre cei 300 de milioane de americani o linie de cocaină, au arătat procurorii americani în instanță.
Chapo a fost extrădat în Statele Unite în ianuarie 2017, după ce a scăpat de două ori din închisorile mexicane. Avocaţii lui au spus că vor încerca să dovedească faptul că Guzman este ţapul ispăşitor şi că Ismael Zambada a fost adevăratul şef al Cartelului Sinaloa.
Avocatul Jeffrey Lichtman a declarat că Guzman a fost prezentat drept "cel mai mare traficant de droguri din istoria lumii", dar acest lucru nu ar fi adevărat. Guzman s-a bucurat de renumele care însoţea "figura mitică a lui El Chapo", dar în realitate "nu controla nimic" şi a evadat din închisoare pentru a scăpa de asasinare, a spus Lichtman.
Din cauza precedentelor evadări, El Chapo este deţinut în condiţii deosebit de stricte, la Manhattan, cu vizite şi contacte telefonice foarte limitate, condiţii pe care avocaţii săi nu au încetat să le denunţe.
Procurorii americani i-au acuzat recent pe avocații lui Guzman că au ajutat-o pe soția acestuia să pătrundă în tribunal cu un telefon mobil, încălcând regulile foarte stricte de securitate impuse pentru acest proces. Judecătorul a arătat ulterior că toate problemele de securitate au fost rezolvate.
Foto: Hepta