Paula Iacob avea probleme cardiace şi pulmonare, dar şi diabet
Paula Iacob a fost internată, la sfârşitul lunii august, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, ea având suferinţe mai vechi cardiace şi pulmonare, precum şi diabet. Iniţial s-a suspectat că aceasta ar fi făcut şi un accident vascular cerebral, însă diagnosticul nu a fost confirmat, au declarat pentru Mediafax surse medicale.
Ulterior, avocata a fost transferată la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală, fiind internată, o perioadă, la Secţia Cardiologie.
La sfârşitul anului trecut, Paula Iacob a căzut pe stradă şi a suferit o fractură de şold, având nevoie de două intervenţii chirurgicale.
Paula Iacob a devenit cunoscută în România după Revoluţia din 1989, când a devenit avocata lui Nicu Ceauşescu. De asemenea, ea a fost şi avocata lui Gigi Becali, dar s-a implicat şi în acţiunile organizaţiilor pentru drepturile animalelor, notează Mediafax.
Foto: Mediafax