Doi membri ai trupei Goodbye To Gravity au murit în dezastrul de la Colectiv şi sute de fani s-au numărat printre victime Teodora Maftei şi Cristian Matei, cei doi jurnalişti care au realizat interviul, au mers aseară la concert. Amândoi au ajuns la spital. Teodora apare într-o fotografie surprinsă în momentul declanşării artificiilor: se afla în faţă scenei şi făcea fotografii artiştilor.

Jurnalista a fost operată în trecut de şapte ori, din care de trei ori pe creier, va fi transportată la clinică pentru persoane cu arsuri de la Munchen, au declarat pentru Mediafax surse din familie.


În vârstă de 32 de ani, Teodora Maftei este un supravieţuitor înăscut. Ea suferă de "chist arahnoidian de fosă posterioară”, o acumulare de lichid aflată pe creierul mic, înspre ceafă, care nu poate fi eliminat şi este asociat cu hipertensiunea intracraniană.

Diagnosticul i-a fost pus în 2005, după ce suferea de dureri de cap foarte puternice, insomnii, tulburări de memorie, ameţeli şi probleme cu echilibrul. "Mă durea capul 24 de ore din 24, iar noaptea făceam ture prin cameră, strângând din dinţi şi vorbind singură”, povestea Teo.


Din cauza faptului că lichidul nu poate fi eliminat, a avut şi o tromboză venoasă, respectiv i s-au spart două vene pe creier, a făcut o criză de epilepsie şi a ajuns inconştientă în toiul nopţii la spital.

Până acum a fost operată de şapte ori, din care de trei ori intervenţii direct pe creier, trei intervenţii la chist pe la gât, când medicii i-au montat un "furtun" de la chist până în stomac, care drenează surplusul de lichid, respectiv o dată a fost operată prin burtă, pentru a monta o valvă, relatează Mediafax.


După prima intervenţie, tânăra a crezut că a murit. "Uneori e nevoie să mori puţin ca să simţi cu adevărat că trăieşti", spunea ea.

Din cauza problemelor medicale, Teodora nu avea voie să consume alcool, să fumeze, să bea cafea, să facă efort, să răcească, să stea la soare, să meargă în cluburi. "Şi nu am voie să mă enervez sau să plâng, dar nu-mi iese mereu treaba asta. Aaaa, şi aşa, ca între fete, nu pot să merg pe tocuri şi nu e indicat să ţin cură de slăbire, dar nici să mă îngraş nu trebuie. Dar, la urma urmei, toate astea pot fi mofturi”, povestea tânăra.


La circa o lună de la prima operaţie, medicii au trebuit să o opereze din nou, deoarece chistul se refăcuse şi apăsa creierul. "Atunci am clacat. Am pierdut contactul cu orice Dumnezeu, nu am mai crezut în nimic şi în nimeni, nu am înţeles de ce mi se întâmplă mie toate astea, am fost revoltată, plină de ură", povestea Teo.

După cea de-a doua operaţie, tânăra nu putea merge nici două minute pe jos, nici să ţină în mână o cană cu apă, nu putea să facă nimic singură. De asemenea, uneori se bloca în timp ce vorbea şi uita cuvintele, ameţea şi dacă stătea câteva minute în picioare. A stat zece luni acasă să se refacă, iar apoi s-a întors la serviciu. "În perioada aia am luat-o de la capăt, am învăţat să trăiesc, să mă descurc din nou singură, să sper, să visez, să simt, să zâmbesc. Apoi, a fost din ce în ce mai uşor şi m-am împăcat cu destinul meu. Cu fiecare operaţie pe care am suferit-o, am devenit mai încrezătoare, mai relaxată şi mai sigură pe mine, ca şi cum nu ar fi fost decât încă o încercare, încă un test, însă o lecţie sau o experienţă de viaţă”, afirma Teo.

Deşi se simte mult mai bine ca acum cinci sau şase ani, Teodora mai are probleme şi spunea că cel mai greu e cînd are dureri mari de cap: "Nu-ţi imagina că m-am călit de tot, doar pentru faptul că mă vezi zâmbind mai mereu. Am momentele mele de criză, când simt că îmi bubuie capul, când nu te poţi înţelege cu mine şi mă simt epuizată, iar atunci e mai bine să mă izolez de cei apropiaţi ca să nu-i molipsesc cu energia mea negativă”.

Cu toate problemee pe care le are, Teodora se considera "o norocoasă", pentru că, spre deosebire de alţi bolnavi, pentru ea există soluţii, pastile şi are lângă ea oameni care o înţeleg. "Sunt atâţia alţi oameni pe care nimic şi nimeni nu îi ajută, care nu găsesc motivaţia ori puterea să îndure”, spunea Teo.

Ea a învăţat să se bucure lucrurile mărunte din viaţă şi spunea că s-a bucurat ca un copil pentru că a avut voie să meargă la un concert Bon Jovi sau să mănânce o bucăţică de ciocolată, relatează Mediafax.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro