Imaginea virală care arată diferența dintre Obama și Trump: unul e domn, altul nu
Actualitate / 31.01.2017

Donald Trump se numără printre cei mai nepopulari președinți ai Statelor Unite ale Americii. O demonstrează protestele care au avut loc în întreaga lume în ziua inaugurării sale, dar și discursurile înfocate împotriva sa ale vedetelor de la Hollywood.

Spre deosebire de Barack Obama, a cărui personalitate carismatică i-a atras numeroși admiratori, Trump pare să meargă din gafă în gafă, reușind să provoace indignare în rândul americanilor. De la proteste pe rețelele de socializare cu eticheta #notmypresident ("nu e președintele meu"), până la proteste în stradă. Unul dintre cele mai importante este marșul femeilor care a avut loc chiar în ziua inaugurării sale și la care au participat sute de mii de oameni.

Iar acesta este unul dintre cele mai sensibile subiecte pentru imaginea lui Donald Trump - modul în care interacționează cu femeile. Gesturile nepotrivite pe care le face noul președinte al Statelor Unite în preajma femeilor demonstrează că acesta este departe de a fi un gentleman. 

Două fotografii care au devenit virale reușesc să arate clar diferența majoră dintre Obama și Trump, cel puțin în relația cu femeile.

Într-una dintre ele poate fi observat Donald Trump ținând o umbrelă deasupra capului, în timp ce femeia care îl însoțea mergea prin ploaie.
A doua fotografie îl arată pe Barack Obama care merge prin ploaia torențială, iar în plan mai îndepărtat este soția sa, Michelle Obama, care se afla sub umbrela ținută de un agent de pază.

Nu este singurul exemplu de acest fel. Un alt moment a demonstrat lipsa de respect a lui Donald Trump chiar și pentru femeile din viața sa. În timpul vizitei la Casa Albă, Trump s-a îndreptat singur către cuplul Obama, lăsându-și soția singură, în spate. 


Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro