O'Connor crede că regiunile frontale ale creierului scotocesc prin amintiri şi trimit semnale dacă depistează anumite erori: "Regiunile creierului asociate cu conflictele de memorie par să declanşeze experienţele déjà vu, nu regiunile asociate cu amintirile false."

Termenul fracez, care înseamnă "văzut deja" descrie experienţa stranie în care o situaţie pare mai familiară decât ar trebui. Potrivit studiilor citate de Daily Mail, tinerii experimentează cel mai des asemenea senzaţii.


"Aceste date converg spre ideea că episoadele déjà vu sunt avertismente ale unei discrepanţe în memorie pe care creierul încearcă să le corecteze. Acum ne explicăm de ce senzaţiile de déjà vu par tind să se rărească pe măsură ce înaintăm în vârstă, deşi erorile de memorie tind să crească odată cu vârsta. Déjà vu nu este o eroare, ci prevenirea unei erori, asta e clar acum", a explicat cercetătoarea citată de cotidianul britanic.

Până acum, oamenii de ştiinţă considerau că episoadele déjà vu erau cauzate de amintirile false pe care creierul le produce.


Christopher Moulin, cercetător la Universitatea Pierre Mendès din Grenoble, contestă rezultatul, întrucât descoperirea nu se aplică în cazul persoanelor care nu au avut vreodată o experienţă déjà vu: "Cu tot respectul, descoperirea nu reflectă o problemă a sistemului de memorare", a declarat acesta pentru publicaţia New Scientist.

O'Connor spune, însă, că déjà vu este un semn al funcţionării corecte a creierului şi că oamenii care nu au avut niciun astfel de episod au probleme cu memoria Foto: Depositphotos
  • jade, luni, 05.09.2016 14:28
    Deja Vu..

    mai logic ar fi fragmente din viitor, nu amintiri..ca nu poti sa-ti amintesti ceva ce nu s-a intamplat niciodata

  • Eu, sâmbătă, 27.08.2016 16:58
    Amintiri...

    Care amintiri stocate, dom'le, daca tu nu ai avut niciodata acele amintiri? Amintiri dintr-o viata anterioara? Amintirile sunt ceva ce ai inmagazinat dupa un eveniment real din viata ta; cum ai putea avea amintiri despre un om pe care nu l-ai vazut niciodata si totusi il cunosti? Sau despre un loc pe care nu l-ai vazut nici la TV sau in poze? Mi s-a intamplat asta cand am fost in USA, chiar dupa Revolutie, copil fiind nu aveam acces la internet pe atunci, filme americane etc, pentru ca tocmai iesisem din comunism de 2-3 luni. Cu toate astea am stiut exact unde se afla casa unde trebuia sa ajungem, le-am zis gazdelor noastre, care ne-au asteptat in aeroport, pe unde s-o ia iar ei au fost uimiti, ca de unde stiu un astfel de detaliu pe care nimeni nu mi-l spusese vreodata? Iar eu am raspuns ca simt ca am mai fost acolo candva, pe strazile acelea si stiu exact pe unde trebuie mergem... A fost al doilea déjà vu din viata mea si cel mai important. Altele mai marunte le am si acum. Asa ca lasati tampenile scrise de Akira O'Connor; sunt si lucruri care nu pot fi explicate logic pe lumea asta...

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro