În Norvegia, bătaia unui minor e considerată infracţiune şi un bun motiv pentru decăderea din drepturile părinteştiÎn ciuda şocului, a patriotismului, al frustrărilor noastre, cert e un singur lucru, în Norvegia e interzis cu desăvârşire să-ţi baţi copiii.
Marius Bodnariu a spus despre acuzaţia de corecţie fizică aplicată copiilor: bătaia ”este ultima instanţă. Avem alte metode. Şi copiii sunt diferiţi între ei. Unii sunt cu o voinţă mai puternică decât ceilalţi. Sunt foarte multe elemente în viaţa unei familii. Odată cu declanşarea acestui caz am fost confruntaţi cu cele mai negre episoade. Ni s-au pus în faţă fapte distorsionate şi umflate. Cu foarte mare grijă, s-a scos tot ce a fost pozitiv: carcaterul copiilor, creativitatea lor, mărturia noastră ca familie. S-a construit o imagine complet deformată care descrie trauma pe care o au copiii”,
a declarat acesta pentru Adevărul.
Din păcate, familia Bodnariu va rămâne fără copii, probabil, până la încheierea procesului dintre părinţi şi autorităţi, dar, oricare ar fi verdictul, în educaţie, ”bătaia nu mai e ruptă din Rai!” Suntem în 2016!
  • lorena, vineri, 15.01.2016 19:25
    pentru monica@

    Si mie mi-ar place sa te bata tot cu nuiaua cand se face mare,sa-ti plateasca cu aceeasi moneda PUNCTUM :)

  • monica, vineri, 15.01.2016 17:42
    Da, categoric, bataia ( e vorba de disciplina aici) e rupta din rai

    Un parinte stie ce e bine pt copilul lui. Mai mult decat poate iubi un parinte propriul copilul n-o poate face nimeni PUNCT "Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată". (Prov13.24).

  • lorena, joi, 14.01.2016 15:18
    !!!!!

    Ceea ce a scris dna Maria Ionescu este destul de clar si pe intelesul oricarui om care stie sa citeasca,dar cum multi sunt prea prosti sa inteleaga nu-mi mai bat nici eu capul sa mai explic.Romania sa protesteze pt mizeria in care este mai intai si apoi sa mai vb de alte tari!

  • Poca Hontas, joi, 14.01.2016 12:02
    Protectie care te protejeaza de protectori

    Eu inteleg ca Big Brother actioneaza "numai in interesul minorilor". Bun. Deci : minorii au un interes major in a fi separati unii de ceilalti(copii au fost impartiti intre doua localitati diferite), minorii au un interes DEOSEBIT in a rupe orice legatura cu parintii naturali, indefiniv ceea ce se cheama "legaturi de sange" sunt sterse ca si cum n-ar fi existat niciodata, minorii au un interes MAJOR sa uite toata viata de pana atunci,sa-si stearga toate amintirile, sa nu le fie dor de casa,frati,sa nu-si mai vada niciodata parintii naturali,rudele,fratii,bunicii etc.Bravos Bavernet(sau cum naiba se cheama). OK. Atunci intreb: asa chemata "protectia minorului" este cumva inventia norvegienilor ? Mai exista si in alte tari ? SUA, Canada,Olanda Belgia etc,etc,etc...astia nu au "protectia minorului " sau ceva asemanator ? Si daca au , unde s-au mai pomenit asemenea aberatii, in care dintre tarile civilizate ? Am inteles ca Romania este lasata undeva la coada clasamentului, este privita ca o tara bananiera, dar tari civilizate mai sunt pe planeta, nu-i asa? Care dintre ele mai practica barbaria asta ? Hai sa fim seriosi. Apropos: pe Breywig (ala cu mitraleira,ce a omorat 77 de tineri pe nu stiu ce insula)...pe ala cine l-a educat ? Pe el de ce nu l-a luat sub "protectie" oficiul asta nepaipomenit? Sau a fost si el "educat" in spiritul tolerantei si lipsei de violenta familiala,cumva ? Penibil.

  • pb80tm, miercuri, 13.01.2016 21:48
    ateism cu forta

    autoarea nici macar nu are copii. comentatorii se lauda cu odraslele lor supercivilizate pe care le dreseaza mental ca joda din star war. dupa aia cind cresc ai gubilesc de bani si ai gasesti injectati pe la tomberoanele din dosul scolilor de fitze unde iau note mari. deci doamne super mame care nu mai puteti de dorul civilizatiei norvegiene sa speram ca copii vostri super educati in indiferenta si nesimtire sa va aduca macar o cana cu apa calda la batranete si sa nu ajungeti sa va plangeti pe la tv ce copii nerecunoscatori ati puiat. dar subiectu e despre un presupus abuz tratat cu un abuz si mai mare. daca a-ti retine din filmele americane un minor nu poate fi intevievat fara un consilier. dar deh ambitiile de dimbovitza noi vrem sa sarim din spatele magarului direct in lexus. norvegia e nirvana tuturor mentalistilor de mamaliga care nu le pasa de societatea romana distrusa dar emit pareri hipermega extra la dreptul copilului. bah mai cititi sa vedeti ce pedofilie se aproba prin norvegia si apoi o mai dati cu educatia online. mie mila de viitorul vostru.

  • mircea, miercuri, 13.01.2016 20:35
    Care e vina, totusi?

    Din ce stim pana acum, directoarea scolii a facut o sesizare catre Protectia copilului pentru "crestinism exagerat". A doua zi, in timpul orelor de scoala, copii au fost ridicati de catre politie! In seara aceleiasi zile a fost luat de aceeasi institutie si sugarul de 2 luni. Ce ancheta s-a putut desfasura intr-o noapte, doar referitor la crestinismul excesiv"??"Se pare ca e o hotarare automat aplicata pentru o astfel de ' vina '. Celelalte acuzatii, referitoare la tratament necorespunzator al copiilor au venit dupa aceea, dupa interogarea copiilor!" Referitor la tratamentul aplicat, sa asteptam prezentarea rezultatelor anchetei ... Este insa neverosimil cum aceasta autoritate de protectie, investigheaza, da sentinte si le pune in aplicare!! Cam mare cumulul de functii, ca sa zic asa. Si cum se poate ca, inainte de finalizarea anchetei, sa pui copiii pe lista de adoptii internationale? Ce parere aveti?

  • lorena, miercuri, 13.01.2016 18:10
    Indoctrinare! pt Eva@

    Hai sa fiu mai clara si la subiect!Una este sa lasi o persona sa creada liber in Dumnezeu si alta este sa folosesti metoda "spalare a creierului"deci ,dau cu lingurita la cei care sunt indoctrinati,invata copilul intr-un mod frumos despre religie,nu-l obliga pt ca atunci cand il obligi deja ai dat in extrema,devine ABUZ,la copii creierul este in dezvoltare de aceea este usor sa-i manipulezi,de aceea aceasta institutie BARNEVERNE exista,ca sa nu manipulezi copilul in mod nefavorabil pt cresterea si dezvoltarea lui fizica si cognitiva!Este buna si religia pt linistea sufleteasca dar nu in practica,pt ca nu ne facem popi toti!

  • Dani, miercuri, 13.01.2016 17:09
    copiii confiscati in Norvegia

    Ceea ce s-a intamplat in Norvegia cu cei cinci copii luati de "protectia" copilului este mai degraba o persecutie religioasa, parintii fiind crestini, "pocaiti" cum se spune in Romania. Teoria cu agresiune fizica este pretextul. Oricie parinte stie ca daca vrei sa-l faci pe un copil sa spuna ca este abuzat de un parinte, poti. Nu este greu de manipulat un copil sa spuna tot ce vrei. Doar stirnesti imaginatia lui, il manipulezi, si spune tot ce vrei. Problema cea mare este ca autoritatile norvegiene vor sa ne faca sa credem ca ei au avut motive temeinice, dar de facut ancheta n-au facut. AU ACTIONAT CA SI AUTORITATILE STALINISTE SAU NAZISTE. Spun si eu ceea ce spunea la TV1 presedintele asociatiei romanilor din Spania cu ocazia manifestatiei de la Madrid, Romania si reprezentantiei ei trebuie sa trateze cazul ca fiind O RAPIRE A 5 ROMANI DE CATRE AUTORITATILE NORVEGIENE

  • Mucanu Aurel, miercuri, 13.01.2016 08:50
    Norvegia

    Romanii nu sunt tzigani sa faca ce le trece prin cap oriunde si oricand si nimeni sa nu le zica nimic pentru ca se zice ca au suferit alaturi de evrei in holocaust. Pe noi n-are cine sa ne apere asa cum ii apara evreii pe tzigani, asa ca trebuie sa ne aparam singuri prin corectitudine, condescendenta, empatie si evlaviune si chiar umilinta daca trebuie. Altfel daca ai coloana prea rigida, astia lesne ti-o rup, si nu ma refer numai la norvegieni. Daca nu-ti place Romania sau Romania nu te mai place, te faci norvegian, catolic, protestant. Romanii trebuie sa respecte regulile care exista pe unde se duc. Naravurile sa le lase in Romania. Si daca nu le convin regulile din Norvegia, sa revina in Romania si sa-si exprime plenar morala si credinta in regimul libertatii maxime instaurat de domnii Gorbaciov si Iliescu in Romania in 1989 si pana in zilele noastre. Bafta !

  • e.f, miercuri, 13.01.2016 08:42
    ati scris o mizerie!

    Stimata Doamna Maria Ionescu ianinte sa scrieti porcarii cugetiati mai bine!! Nici macar nu aveti toate datele problemei !!! NICI MACAR PARINTII NU LE AU!! NICI NORVEGIENII CARE AU LUAT COPII NU LE AU VAI DE CAPUL LOR! Dar scrieti dvs porcarii!!!! OARE AVETI COPII DOAMNA ?? DA nu e DELOC ok sa aplici corectii fizice copiiilor dar DOAMNA aici e altceva OARE UNDE VA E MINTEA OAMENI BUNI??? RUSINE !!!!!

  • Elena, miercuri, 13.01.2016 02:48
    Copiii Botnariu, cetateni romani, cand???

    Acest Botnariu a cerut cetatenia romana pentru copii abia dupa o luna de la incident. A ascuns acest lucru si nu s-a aflat decat din presa...

  • Gerhard, miercuri, 13.01.2016 00:20
    Copiii din Norway

    In Norvegia s-a dovedit ca se fura copiii.S-au furat si dupa razboi, a se vedea copiii nemtilor, deci uite ca la narav nu au renuntat. Motivul acum este acela ca la norvegience se pare ca li s-a inghetat ,,pasarica" si de asta nu pot avea copii si iau de la altii. Au fost mai multi romani in situatia asta si cine stie cati alti oameni. Se pare ca mult-laudata Norway nu se deosebeste de un stat totalitar in aceasta privinta.

  • lorena, marţi, 12.01.2016 21:26
    DESPRE BUNICI

    Ceea ce ai citit s-au auzit despre ca bunici nu au voie sa-si ia in brate copii este O MAAAARE PROSTIE,bunici isi imbratiseaza nepoti fara NICI O PROBLEMA,credeti-ma :)

  • lorena, marţi, 12.01.2016 21:20
    cetateana norvegiana

    Locuiesc de 22 de ani in Norvegia,am doi copii cu norvegian,casatorita in biserica norvegiana care are are aceeasi credinta ca romani,deci,in cei 22 de ani NICIODATA nu am avut probleme cu politia s-au protectia copilului,pt ca am inteles de la bun inceput sistemul si ca aici educatia copilului consta in:a nu-l bate,a nu-l infometa,a avea grija de el cum este mai bine si frumos,al invata ce este bine si rau intr-un mod calm si pe intelesul fiecarei varste,educatia nu consta in "o palma la fund nu strica",daca-ti iubesti copilul si esti un bun parinte atunci logic sti ce este bine pt copilul tau,cred in dumnezeu dar nu sunt o fanatica,copii mei au fost la biserica cu SCOALA, si se preda religia la scola,dar fanatism nu se preda nicaieri in norvegia,deci protectia copilului aici este foarte importanta si este foarte bine.Aici NU SE FURA COPII,niciodata nu sa intamplat asa ceva,dar daca au dovezi atunci ramai fara ei,dar in nici-un caz nu ti fura.Nici nu ma gandesc vreodata sa locuiesc in alta parte decat aici,este o tara civilizata cu un sistem bun,cu oameni buni,cu o educatie buna :)

  • alex, marţi, 12.01.2016 17:35
    copii din norvegia

    Am gasit comentarii in care se spune ca bunici nu au voie sa ia nepotii in brate ,

  • Eva, marţi, 12.01.2016 15:00
    abuzuri

    Sincer, cred ca ar trebui sa va informati mai mult. Nu este vorba despre bataie. S-au discutat si alte aspecte..cum ar fi ca acesti copii primeau acasa o educatie crestin-ortodoxa iar la scoala deranja acest lucru...si multe altele..Nu cred sincer ca Norvegia e o tara asa civilizata atata timp cat sunt si parinti norvegieni carora li s-au luat copiii de acasa...Aceia nu stiau ce legi au in propria tara? Poate mai sunt si alte aspecte pe care le-ati omis si de aceea cred ca era mai bine sa va informati mai bine. Oricum siite-ul acesta a decazut mult...asa ca nu ma mira....

  • Mona, marţi, 12.01.2016 10:34
    Bataia NU E Rupta Din Rai!

    Nu mi-am batut niciodata copilul si am reusit sa-l educ fara probleme, are note foarte bune la scoala si este ascultator. Sunt si alte metode care nu implica lovirea copiilor, Comunicarea, Privirea Copilului in Ochi atunci cand vorbesti cu el, Folosirea Unui Ton Calm si nu Agresiv, Tratarea Copilului ca o Persoana!

  • Nicoleta, marţi, 12.01.2016 09:10
    ref la acesta metoda de educatie.

    In sfarsit o tara care considera infractiune corectiile asupra copiilor. O tara civilizata. Parintii care considera ca o palma nu face rau, ar trebui sa se gandeasca cum ar fi daca ar primi si ei cate o palma pentru diverse fapte. Sunt impotriva violentei de orice fel.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro