Drama din Colectiv: Încă un rănit a murit, la Spitalul "Sf. Ioan"
Un alt tânăr rănit în incendiul din clubul Colectiv a murit, sâmbătă, la Spitalul "Sfântul Ioan" din Capitală, numărul celor care şi-au pierdut viaţa în tragedie ajungând la 59, anunţă Mediafax.
Potrivit unor surse medicale, tânărul care a decedat se numeşte Alexandru Mihai Iancu, avea 22 de ani şi era internat în stare critică la Spitalul "Sfântul Ioan".O altă pacientă rănită în incendiul din Colectiv, Andreea Ştefan, a murit, vineri, în spitalul din Germania unde fusese transferată, în urmă cu aproximativ două săptămâni, de la Spitalul "Sfântul Ioan” din Bucureşti.
În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În trei săptămâni de la tragedie au decedat alte 32 de persoane, numărul victimelor ajungând, vineri, la 59.