Timp de trei ani la rând, Patriciu a ocupat primul loc în topul celor mai bogaţi români
În legislatura 1992-1996, Dinu Patriciu a fost ales ca deputat de Dâmboviţa pe listele Convenţiei Democrate Române. A fost lider al Grupului parlamentar al Partidului Liberal 1993 şi al Partidului Alianţei Civice (octombrie 1992 - decembrie 1994) şi a făcut parte din Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic (până în noiembrie 1995) şi din Comisia pentru buget, finanţe şi bănci (din noiembrie 1995).


În 1996, Patriciu a candidat la funcţia de primar general al municipiului Bucureşti, ca reprezentant al PL '93.

Dinu Patriciu a fost deputat şi în legislatura 2000-2004, fiind ales ca reprezentant al PNL. A făcut parte din Comisia pentru industrii şi servicii până la data de 18 iunie 2003, când a demisionat din calitatea de membru al Parlamantului României pe motiv de incompatibilitate şi a fost înlocuit de către Adrian Emanuil Semcu.

Patriciu s-a retras în anul 2003 din Parlament şi din viaţa politică activă pentru a se putea dedica afacerilor.


Dinu Patriciu era căsătorit și avea două fiice, Ana și Maria.


Foto: Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro