Cum a ajuns un copil de doi ani să fumeze două pachete de țigări pe zi - VIDEO

Actualitate / De Daniel Dumitrescu, 16.08.2018

Povestea emoționantă a unui copil care la numai doi ani fumează 40 de țigări pe zi a făcut înconjurul lumii. Cine va opri această oroare?

Rapi Ananda Pamungkas, din Sukabumi, Indonezia, fumează țigară după țigară. Are doar doi ani. Mama lui e cea care îi cumpără tutunul și are grijă să nu-i lipsească pentru că, spune ea, Rapi face crize de nervi când nu fumează.

La început, băiețelul aduna chiștoacele din jurul prăvăliei mamei sale, pe care alți băieți le aruncau pe jos după ce fumau. Curând, el a devenit dependent de tutun și le cerea țigări trecătorilor, însă aceștia nu înțelegeau ce vrea - băiatul era încă mic și nu putea vorbi. Când și-au dat seama ce le cerea, au început "să-l îndoape" cu tutun, amuzându-se când acesta fuma.


Micul Rapi, pe care toți îl strigă Rap, apare într-o înregistrare video în care stă pe un scuter, îmbrăcat cu un tricou roșu, fumând nonșalant o țigară mai lungă decât degetele lui, în timp ce mama lui râde. Oamenii se apropie curioși de el și se amuză, iar Rapi trage fum după fum.

Mama sa, Maryati, în vârstă de 35 de ani, susține că îi cumpără două pachete de țigări pe zi pentru că altfel acesta "înnebunește". După ce a descoperit fumatul, Rapi a început să facă crize de tantrum (accese de furie infantilă) când nu primea "meroko", termenul local pentru țigări, scrie
Daily Mail. "Copilul meu fumează în timp ce bea cafea și mănâncă prăjituri. De două luni fumează în fiecare zi. Dacă nu-i dau o țigară, o ia razna", a spus ea.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro