Copiii Cristinei Bălan au sindromul Down
Actualitate / 22.03.2016

Cristina Bălan, câştigătoarea celui de-al cincilea sezon „Vocea României”, a mărturisit pe 21 martie, de Ziua Mondială a Sindromului Down, că cei doi băieţei ai săi suferă de această anomalie genetică.

Fosta solistă a trupei Impact şi soţul ei, Gabriel, au vorbit pentru prima oară despre boala neștiută a micuţilor Toma şi Matei, la aproape trei ani de la venirea lor pe lume. 

Îmi caut cuvintele de mai bine de o lună pentru acestă zi. Acele cuvinte care să descrie măcar în parte ce este în sufletul nostru, ce este în sufletul unui părinte care se confruntă cu o situaţie similară celei a noastre. Am ajuns la concluzia că este imposibil. De oricâtă empatie ar da dovadă un om, nu poate înţelege întocmai ce este în sufletul unui părinte care are un pui (sau mai mulţi) special. În cadrul competiţiei «Vocea României», am spus în repetate rânduri că există un motiv pentru care Cristina a ales să participe. Ei, MINUNILE noastre, copiii noştri - Toma şi Matei, dar şi cei aproximativ 50.000 de copii din ţară diagnosticaţi cu SD (Sindromul Down, n.r.), ei sunt MOTIVUL! Pentru ei am riscat totul şi tot pentru ei, azi, de Ziua Mondială a Sindromului Down (21 martie, n.r.), ieşim să vorbim despre ce înseamnă Sindromul Down şi, totodată, ce putem face (NOI TOŢI) pentru aceşti copii speciali. Pentru că, nu-i aşa, dacă ne dorim cu adevărat, chiar putem să ‪#‎schimbamviataimpreuna‬! Dacă va puteţi rupe o oră din viaţă, am să va rog să urmăriţi emisiunea de azi. Avem nevoie de energia şi gândurile voastre pozitive. Azi e despre Ei. Doar despre Ei
”', a scris Cristina Bălan, pe pagina personală de Facebook.

Cristina Bălan a aflat în cea de-a 24 săptămână de sarcină că unul dintre micuţi ar putea avea Sindromul Down și a fost sfătuită șă întrerupă sarcina: „Medicul tăcea, genul ăla de tăcere din care îţi dai seama că ceva se întâmplă. Mi-a spus că Toma are nişte markeri de Sindrom Down. Nu am avut nici o reacţie, medicul părea mai afectat decât mine. Mi-au spus că pot să fac avort. M-a durut cel mai mult asta, că era o sarcină defectă şi mi se părea o situaţie care ţinea de alegere. Am auzit păreri care ard pe suflet. Arunci copilul, dacă se îmbolnăveşte între timp?
”, a mărturisit Cristina, potrivit click.ro.

Cristina Bălan a susţinut că gemenii ei sunt priviţi diferit atunci când merge cu ei la medic sau iese în public: „Când băieţii aveau un an şi am fost cu ei la un control medical, medicul ne-a dat afară, pentru că i-am spus că sindromul Down nu este o boală. Medicul nu mi-a recomandat să fac anumite teste în timpul sarcinii. E un fel de scârbă cum se uită medicii la ei. E ca şi cum aceşti copii sunt nişte rebuturi. E o condiţie genetică definitivă. S-ar putea să greşesc, dar deseori am impresia că medicii se uită uneori ciudat la băieţii mei, parcă spun că sunt defecţi. Sunt copii speciali, iubitori. Ne dorim să înfiinţăm un ONG pentru copii diagnosticaţi cu Down
”, a mai adăugat aceasta.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro