anorexieChloe se luptă de ani buni cu anorexia, dar până acum toate tentativele sale au eșuat
Sarah Weddle speră să o poată trimite pe Chloe la o clinică privtă de psihiatrie, specializată în şedinţe de consiliere şi terapie pentru tulburări alimentare, domeniu care nu există în sistemul medical public. Părinţii fetei au găsit o unitate în Marbella, Spania, unde lucrează cei mai buni specialişti din lume în anorexie şi unde rata de succes este foarte mare, scrie ziarul britanic.

Pentru asta, ei au însă nevoie de 45.000 de lire sterline (aproximativ 45.000 de euro), iar fără ajutor nu au nicio posibilitate să o trimită acolo pe Chloe. Sarah, care mai are un băiat de 16 ani, Nathan, speră că va reuşi să strângă această sumă din contribuţiile oamenilor care vor să dea o mână de ajutor. "Acolo va urma o terapie completă, după un program zilnic, cred că asta ar ajuta-o. Lui Chloe i-ar plăcea să meargă acolo. Nu avem un plan B, am încercat tot ce se putea. Noi credem că asta e ultima şansă", a declarat Sarah, disperată.


"Mă tem că Chloe va trăi toată viaţa cu boala asta sau va muri. Ea vrea să meargă la universitate, vrea să-şi recapete viaţa obişnuită şi să o trăiască din plin, să fie fericită. Dar fără ajutor psihologic, nu cred că va fi posibil", a mărturisit femeia.

Sarah spune că orice donaţie, oricât de mică, este binevenită şi apreciată. În acelaşi timp, ea îi înţelege pe cei care cred că anorexia e o boală declanşată de vanitate şi că poate fi vindecată uşor: "Înainte să trec prin asta cu Chloe, nu ştiam nimic despre anorexie. Nu ştiam cât de serioasă sau cât de grea poate deveni. Nu înţelegeam că este o boală mentală, nu una psihologică, şi că slăbitul este un efect secundar. Totul se rezumă la control."


Dacă ar fi să lea un sfat altor părinţi aflaţi în aceeaşi situaţie, Sarah spune că ar trebui să analizeze cu atenţie orice semn: "Primele zile sunt critice. Urmăriţi dacă copilul nu prea mănâncă sau dacă îşi găseşte mereu scuze de genul că tocmai a mâncat.Trebuie să interveniţi înainte ca acest stil de viaţă să devină un obicei pentru ei."

"Chloe are anorexie de atât timp că a şi uitat cum era viaţa ei înainte. Iar cu cât trece timpul, cu atât e mai greu de învins", a explicat femeia.



Foto: Daily Mail
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro