Pe scena Operei a căzut cortina, dar războiul intern nu s-a încheiat. Politica încearcă să salveze arta  

Alina Cojocaru, în mijlocul contestatarilor


În momentul în care balerina a pătruns în Sala Mare de la Operă marţi, în sală s-a auzit rumoare. "Am intrat cu coatele în Operă. Există un document prin care mi se interzice accesul în Operă. Am avut parte de o perioadă de teroare", a spus ea.

Întrebaţi de Mediafax despre nota ce interzice accesul a şapte persoane în incinta Operei, reprezentaţii ONB au declarat că aceasta a fost o măsură internă care se practică în instituţii.

Pe de altă parte, numele Alinei Cojocaru şi Johan Kobborg, au fost adăugate cu pixul. Reprezentanţii ONB n-au elucidat cine a adăugat numele cu pixul.

Elena Niculescu, director economic la ONB a spus despre adresa de interdicţie: "Este o notă pentru cei care circulă liber noaptea prin instituţie, am pus în aplicare doar o notă de serviciu pentru care atât eu, cât şi Constantin Şorop, de la Resurse Umane, ne declarăm responsabili. Nota spune că orice străin trebuie să fie însoţit. Ce s-a adăugat cu pixul nu e valabil. Nu există decât şapte nume. Eram total debusolaţi de ce-am putea să facem mai departe, ne-am arogat dreptul de a emite această notă."


"Dar ceea ce a fost adăugat cu pixul nu este valabil, aşadar? Totuşi, să recunoaştem, această notă strică imaginea Operei. Un astfel de document n-a fost cea mai inspirată hotărâre", a spus Vasile Dâncu.

Alina Cojocaru a adăugat, în intervalul scurt în care protestatarii din Sala Mare au lăsat-o să vorbească: "Singurul interes va trebui să fie întotdeauna arta. Îmi cer scuze de limba română, sunt emoţionată, n-am putut să stau deoparte şi să aud cum diseminaţi minciuni despre noi. Dacă vrei să creşti ca artist, trebuie să ai parte de o provocare. Uitaţi-vă la spectacolele care s-au jucat în ultimii ani, aceste spectacole au un număr mai mare de artişti, sunt mai variate. Kobborg reprezenta o provocare pentru România. Dacă aţi asculta ce am zis până acum, aţi vedea că am spus că avem balerini pe care putem să-i ducem în lume, nu v-am denigrat. Au fost audiţii deschise pentru cine vrea să participe la spectacole. Chiar credeţi că nu este un colaborator, artist român, care să aibă un salariu mai mare decât Kobborg?"


După ce a ascultat poziţiile, doleanţele şi nemulţumiririle artiştilor Operei, Operetei şi corpului de balet, Vasile Dâncu a spus: "Ascultăm, facem un inventar al problemelor, nu putem numi acum un director. Din aceste depoziţii aţi creat un mic spectacol, înţeleg din emoţia voastră că sunteţi implicaţi emoţional, legaţi de această instituţie. S-ar putea să nu fie incompatibile unele căi, există disfuncţionalităţi, am preluat documentele pe care mi le-aţi dat, legate de repertoriu, baza materială, managementul acestei instituţii. Suntem obligaţi să găsim o conducere interimară. Opera Naţională nu poate fi decât o Operă de repertoriu, nu de proiecte. ONB are o misiune culturală, dincolo de business-ul de piaţă. Aţi vorbit despre majoritate. Tirania majorităţii nu foloseşte însă întotdeauna. Când este vorba de artă, majoritatea nu funcţionează neapărat. Arta este o valoare de excepţie. Încercăm să găsim o soluţie, conflictul a fost generat de haosul managerial. Ministrul Culturii nu a fost ferm în decizia luată în ceea ce priveşte numirile în funcţia de director interimar, decizia nu a fost fondată."


"De ce Alina Cojocaru a fost mereu port drapel, cum îşi imaginează că poate, după ce împroaşcă cu noroi artiştii români, să ne întoarcă în mijlocul oamenilor, să se uite în ochii lor?” - astfel au motivat angajaţii Operei zarva ce s-a iscat atunci când balerina Alina Cojocaru a intrat în Sala Mare. Artista a fost sfătuită de vicepremierul Vasile Dâncu să renunţe la dialog. Audienţa întrerupea discursul balerinei şi conflictul ar fi putut degenera, relatează Mediafax.
  • radu, joi, 28.04.2016 07:08
    bine

    Nu e acelasi lucru! Chiar ar merita sa nu mai fie primita pe acolo!

  • Gina, miercuri, 27.04.2016 11:18
    TIPC ROMÂNESC

    În urmă cu nişte decenii, prin 1959, sopranei Ileana Cotrubaş - proaspă absolventă a conservatoriului Ciprian Porumbescu i s-a refuzat un post la Opera Română. La repartiţia guvernamentală a primit CU INDULGENŢĂ un post la Teatrul de Operetă. Şi... care a fost urmarea? A plecat din ţară, a fost primită la Opera din Viena şi s-a afirmat pe marile scene ale lumii, devenind o soprană de renume internaţional. Poate că dacă atunci, la absolvire ar fi rămas în ţară, ZBORUL ei ar fi fost frânt. De intrigi, invidii, interese, nonprofesionalism, VIESPARUL TIPIC societăţii româneşti. Continuaţi tot aşa voi antislujitori ai artei, ai intereselor României şi tare curând dezastrul va fi complet. În toate domenile în care cei din vârful piramidei sunt obligaţi să plece din ţară pt. a se realiza. Vor rămâne doar GUNOAIELE. Biet popor

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro