România: 7 vedete care şi-au vândut sufletul pentru succes

Gabrielei Vrânceanu-Firea, alegerile din viaţa personală i-au transformat cariera
Fosta jurnalistă de la Antena 3 este exemplul de profesionist care, din dragoste, a făcut compromisul extrem în carieră. Obişnuit fiind cu postura de ziaristă serioasă al Gabrielei Vrânceanu-Firea, publicul a fost şocat să descopere trecerea ei rapidă în zona mult mai facilă a mediei româneşti, la cârma unui show de duminică, "Gabi Firea show", difuzat de Antena 1. Hotărârea ei de a părăsi segmentul care a consacrat-o are strânsă legătură cu faptul că, după 9 luni de la moartea soţului după care a suferit foarte mult, decide să se căsătorească şi mai apoi să rămână însărcinată cu primarul din Voluntari, Florentin Pandele. Categoric această acţiune personală i-a afectat imaginea, credibilitatea ei fiind în cădere liberă. Cea mai bună alegere ca să-şi salveze cariera a fost, evident, compromisul de a o coti spre altă zonă, divertismentul, compatibil cu statutul pe care îl are astăzi, acela de personaj monden.





Daca mai era nevoie, inca o dovada. Romanii sunt un popor de prostani, de multi prosti adunati la un loc. O noua dovada este filmuletul postat de Capatos cu boc in curu' gol. Daca va inchipuiti ca exista 1 la mie sansa ca cineva sa-l filmeze pe boc in curu' gol cat inca era premier, sunteti prosti cu P mare. Un prim ministru nu se duce sa faca exercitii la orice sala, nu calatoreste neinsotit de garzi de corp ca doar de asta noi contribuabilii platim SPP-ul. Daca va inchipuiti ca Capatos a facut asta de capu' lui, iar va dezvaluiti prostia. Ce a insemnat acest film? Ei bine, boc cel mic in momentul cand nu s-a mai vazut mare a spus: basecule si voi cei care l-ati votat pe bashina imparat, eu, VA ARAT CURU'. O saptamana toata lumea si toata media a vorbit de curu' lui boc... De ce nu a fost gasit cel care a facut filmarea?, de ce nu a fost sanctionat cel care raspundea de securitatea primului ministru? ca doar avem un serviciu de informatii f performant. De ce nu s-a facut expertiza filmului ca in cazul lovirii copilului de catre bashescu, de ce nu au aparul cei care il lingeau ana pe basescu sa spuna: uite un pixel albastru.... Ei bine de aia, pt ca meritati! v-a luat din salarii, v-au alungat copiii si pecialistii pe alte meleaguri, v-au taiat pensiile, v-au lasat fara medicamente, fara ajutor social si tot l-ati votat pe basina imparat si daca va candida la anul tot pe el il veti vota.... mi-e sila ca sunt parte din acest popor dar nu seman cu niciunul care l-ati votat pe basina, o sa spuneti ca nu e altul mai bun, eu va spun ca si un caine comunitar voi vota numai sa sacapam de el dar de blestemul securitatii nu vom scapa niciodata pt ca tradarea e la mare pretz, si e o tradare genetica, multi o fac fara sa fie platiti, suntei mai josnici ca Iuda.
Au vandut pt ca a avut cine sa cumpere, un popor de prostani, asa sunt romanii, va place sa spuneti ca avem realizari pe plan stii tific etc dar cati sunt? sunt 1% din cei 10% care au ceva minte. Aceste "vedete" mai intai si-au vandut trupurile si apoi sufletele, sunt in stare sa-si vanda si cadavrele parintilor numai sa ajunga pe sticla si sa fie aclamate, doar sunt cele mai rasarite dintre proshti. de ce nu spuneti ce au fost fiecare inainte de a ajunge "vedete"... si mai dati si poza asta horor cu moaca aia de cauciuc a minodorei.... si va mai credeti jurnalisti , habar nu aveti de ce inseamna presa
este usor sa spui ca si-au vandut sufletul pt succes. dar stii ce e in sufletul lor? stii ce inseamna sa faci sacrificii?
Macar oamenii astia stiu ce inseamna sacrificul.. tu sti? sau tu sti doar sa te uiti intr-un "bol de sticla" si sa comentezi in nestiire de cauza si pentru placerea iubitorilor de scandaluri ..
O PERECHE FERICITA CINE CREDEA