Divorț de catifea: Gwyneth Paltrow și Chris Martin s-au despărțit într-o vacanță exotică
Divertisment · Vedete / De Daniel Dumitrescu, 27.03.2014

Cei doi au luat decizia de a pune capăt mariajului în timpul sejurului pe care îl petrec în Bahamas cu copiii lor.

După mai mulți ani în care au tot dezmințit zvonurile despre un divorț iminent, Gwyneth Paltrow și Chris Martin au anunțat marţi că au decis să se despartă după zece ani de căsnicie.

Potrivit cotidianului britanic Daily Mail, cei doi s-au despărțit în termeni civilizați. Ei au luat această decizie în vacanța pe care o petrec pe insula exotică Eleuthera, din Bahamas, împreună cu fiica lor, Apple, în vârstă de nouă ani, şi fiul, Moses, în vârstă de șapte ani.



O sursă din anturajul cuplului a declarat pentru ziarul citat că solistul trupei Coldplay i-a făcut soției sale un cadou special pentru a marca noua etapă din viața lor: o pictură reprezentând o pasăre în zbor, semnată de artistul Mila Fürstová.



"Ei se străduiesc să-i facă pe cei mici să creadă că sunt o familie și nu vor să producă o ruptură care să-i afecteze", a spus sursa amintită, care a adăugat că actrița și cântărețul au încercat în ultimul an să-și reclădească mariajul, fără succes însă.



După ce au ajuns la concluzia că e mai bine ca fiecare să pornească pe alt drum, toată tensiunea din cuplul lor s-a disipat, susține sursa citată. "Poate sună ca un șablon, dar erau mai fericiți ca oricând, acum pot fi din nou iubiți. Toate tensiunile au dispărut, s-a dus și stresul certurilor pe tema locului în care să se stabilească. Ei îi lipsea Los Angeles, el e englez, așa că asta era o bătălie eternă. Acum comunică din nou, beau un pahar de vin împreună și râd, ca doi prieteni. Se simt bine în vacanța asta"

, a mai spus sursa.



"Lupta s-a încheiat, mai bine de atât nu se poate. Acum se mai bucură unul de celălalt", a adăugat persoana citată.



În pofida despărțirii, Chris a fost atât de hotărât să-i arate soției sale cât de mult înseamnă pentru el, încât i-a făcut acel dar special, pictura superbă semnată de Mila Fürstová, o artistă din Cehia care lucrează în vechea tehnică a gravurii. Ea a creat și ilustrația pentru coperta celui de-al șaselea album al trupei Coldplay, intitulat "Ghost Stories", care va fi lansat în luna mai.



Acesta nu este primul dar de suflet pe care Chris i-l face soţiei sale. În 2012, mama actriţei, Blyth Danner a declarat într-un interviu că solistul a scris piesa "Fix You" pentru Gwyneth, după ce tatăl ei (Bruce Paltrow) a murit. "Îmi dădeau lacrimile de fiecare dată când îl auzeam", a mărturisit mama vedetei.

Într-o scrisoare emoţionantă, Gwyneth Paltrow, în vârstă de 41 de ani, şi Chris Martin (37 de ani) au admis că au încercat mai bine de un an să-şi salveze căsnicia.

"Cu inima plină de tristeţe am decis să ne despărţim", au scris cei doi într-un mesaj comun, publicat pe site-ul actriţei americane, goop.com.

Intitulat "Despărţire gândită îndelung", este ilustrat cu o fotografie în care cuplul apare zâmbitor, pe o pajişte însorită şi proaspăt cosită.

"Am muncit din greu de peste un an, uneori împreună, alteori individual, pentru a vedea ce mai era încă posibil pentru noi, dar am ajuns la concluzia că, deşi ne iubim foarte mult, vom rămâne despărţiţi", au adăugat Gwyneth şi Chris.



Cei doi au mai scris că vor fi "întotdeauna o familie (...). Dintr-un anumit punct de vedere, nu am fost niciodată aşa de apropiaţi ca acum". "Suntem, înainte de toate, părinţii a doi copii incredibil de minunaţi şi vă cerem ca intimitatea noastră să fie respectată în acest moment dificil. Am avut întotdeauna o viaţă de cuplu departe de privirile indiscrete şi sperăm să putem continua în acelaşi fel, în condiţiile în care ne-am angajat într-o despărţire îndelung gândită", au adăugat ei.

Mesajul era semnat "Cu drag,Gwyneth & Chris". La scurt timp după publciare, site-ul a fost blocat de numărul mare de accesări.

Chris Martin şi Gwyneth Paltrow, recompensată cu Oscarul pentru rol secundar în 1999 pentru rolul din filmul "Shakespeare in Love", s-au căsătorit la sfârşitul anului 2003 în Santa Barbara (California) departe de privirile curioşilor. Ceremonia-surpriză, la care nu a asistat niciunul dintre membrii celor două familii, a avut loc cu câteva săptămâni înainte de anunţul prin care cuplul anunţa venirea pe lume a primului copil.

Cei doi artişti, care apăreau rar împreună în public, au făcut o chestiune de onoare din faptul că nu vorbeau public despre partenerul de viaţă, alimentând cu regularitate zvonurile despre despărţirea lor, notează Mediafax.

În 2008, actriţa a a spus că acele zvonuri erau "ridicole" şi a reamintit că familia ei preferă să nu se afişeze în faţa camerelor de filmat.



În ianuarie, au făcut totuşi o excepţie şi au apărut ţinându-se de mâini la ceremonia de decernare a Globurilor de Aur la Los Angeles. Chris Martin era nominalizat la categoria "cel mai bun cântec" cu piesa "Atlas" de pe coloana sonoră a celui de-al doilea film din franciza "Jocurile foamei", însă acel premiu a fost câştigat în cele din urmă de trupa irlandeză U2.

Gwyneth Paltrow, desemnată în 2013 cea mai frumoasă femeie din lume de revista People, a devenit cunoscută în cinematografie cu rolul din thrillerul "Seven", în 1995, în care a jucat alături de Brad Pitt - care i-a devenit apoi partener de viaţă.

În 1997, a avut o relaţie cu Ben Affleck, alături de care a rămas doi ani.

După Oscarul câştigat şi căsătoria cu Chris Martin, s-a îndepărtat de platourile de filmare, concentrându-se pe lansarea de cărţi şi reţete gastronomice şi pe apariţii în emisiuni de televiziune.

Rolul Pepper Potts din franciza "Iron Man", începută în 2008, a readus-o pe actriţă în prim-planul cinematografiei mondiale.

Chris Martin şi grupul său, Coldplay, înfiinţat în 1996, au vândut peste 60 milioane de albume pe plan mondial. Următorul album al formaţiei britanice, "Ghost Stories" - primul material discografic din ultimii trei ani - va fi lansat pe piaţă pe 19 mai.



Foto: Hepta, Daily Mail

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro