Morandi a lansat videoclipul piesei „Everytime we touch“
Trăiește muzica / De Iulian Ioncea, 03.04.2013

Marius Moga şi Randi s-au reunit, cei doi artişti lansând melodia „Everytime we touch“, pentru care au filmat şi un videoclip.

Versurile piesei au fost transpuse în imagini cu ajutorul regizorului Iulian Moga, „Everytime we touch“ răsunând deja pe majoritatea posturilor de radio naţionale şi internaţionale.

Filmările videoclipului au avut loc în luna februarie în două oraşe: Randi a filmat la Bucureşti, în timp ce Marius Moga a filmat în SUA, la Los Angeles, acolo unde se afla pentru decernarea premiilor Grammy.

„Iubirea este văzută precum o eliberare dintr-o existenţă singuratică şi lipsită de sens“, au spus cei doi artişti ai trupei Morandi.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro