Studiu: Un cuvânt banal poate fi cheia unei relaţii fericite
Sex şi Sex / De Natalia Irimia, 31.03.2016

Specialiştii atrag atenţia asupra unui lucru pe care uităm adesea să-l facem şi care este esenţial pentru a avea o viaţă de cuplu împlinită!

Close up of happy couple piggybacking.

Exprimarea verbală a mulţumirii faţă de partener, adică banalul cuvânt "mulţumesc" poate să fie cea mai bună modalitate de a avea o căsnicie fericită, potrivit unui studiu citat de Independent.

O echipă de cercetători de la Universitatea Georgia au descoperit că banalul "mulțumesc", spus mai des, ar putea salva multe relații cu probleme. Astfel, specialiştii susţin că acest cuvânt ar trebuie rostit zilnic şi să mulţumim nu numai atunci când este vorba despre lucruri foarte importante. Faptul că îţi arăţi aprecierea faţă de celălalt nu face decât să consolideze şi mai mult relaţia, favorizând o comunicare foarte bună între cei doi iubiţi.

"Cel mai important lucru pe care l-am remarcat a fost acela că atunci când un cuplu se află într-un conflict, efectul pe care-l produce un simplu <mulţumesc> şi faptul că îi arăţi apreciere partenerului poate să contracareze toate undele negative care aplanau asupra relaţiei", explică Ted Futris, co-autorul acestui studiu.

  • Marieta, joi, 31.03.2016 16:11

    Prostul obicei de a repeta mereu Te iubesc este o prostie, cuvinte uzate. Într-adevăr, dacă îi spui mereu ÎŢI MULŢUMESC, e altceva. Şi mai ales, cea mai frumoasă declaraţie de dragoste ÎŢI MULŢUMESC CĂ EXIŞTI ÎN VIAŢA MEA

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro