Studiu: 4 moduri în care să menţii pasiunea în relaţiile de lungă durată
Sex şi Sex / De Natalia Irimia, 24.03.2016

Un grup de cercetători a analizat mai multe cupluri longevive şi a scos la iveală câteva lucruri esenţiale pentru o viaţă împlinită

Sexy couple

Cercetarea a vizat un număr de peste 40.000 de cupluri heterosexuale cu relaţie de lungă durată pentru a cunoaşte satisfacţiile şi nemulţumirile legate de partener/ă.

Studiul apărut în publicaţia The Journal of Sex Research şi citat de Self.com a fost realizat pe cupluri care aveau cel puţin trei ani de mariaj şi cu vârste cuprinse între 40-46 de ani. Rezultatele arată că peste 83% dintre subiecţi au recunoscut că primele şase luni din relaţie au fost cele care le-au adus satisfacţie în plan sexual.

După ce au analizat obiceiurile sexuale ale cuplurilor care au susţinut că au o viaţă sexuală foarte bună, iată care au fost sfaturile cercetătorilor pentru a menţine pasiunea în cuplu:

1. Încearcă poziţii sexuale noi pentru a condimenta viaţa intimă, poartă lenjerie sexy şi faceţi baie sau duş împreună mai des!
2. Pregăteşte atmosfera din dormitor în cele mai mici detalii! Pune muzică în surdină, aprinde lumânări parfumate, pregăteşte un ulei pentru masaj sau spune mai des "te iubesc" în timpul preludiului.
3. Fii tu cea care-l incită la o partidă de sex şi lasă-i mereu de înţeles cât de mult îl doreşti!
4. Citeşte cât mai mult despre sex. Revistele şi cărţile pot să fie o sursă bună de inspiraţie pentru a descoperi lucruri noi şi a le testa în dormitor.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro