Contează mărimea penisului? Află cât de lung trebuie să fie în stare erectă!
Sex şi Sex / De Natalia Irimia, 29.01.2013

Vorbesc aproape zilnic atât cu bărbaţi, cât şi cu femei, despre viaţa lor sexuală, iar în acest fel îmi dau seama că sunt foarte puţine persoane care au habar despre educaţia sexuală.

Ceea ce este cel mai trist este faptul că majoritatea oamenilor îşi fac griji cu privinţă la mărirea perfectă a penisului. Femeile, dar mai ales bărbaţii, au impresia că un penis foarte mare este cel mai potrivit. Nimic mai fals.

Doctorii americani David Buss şi Cindy Meston au scris o carte despre sex, intitulată „De ce fac femeile sex“, în paginile căreia se regăsesc şi pasaje despre mărimea organului sexual masculin. Potrivit celor doi medici, mărimea perfectă a unui penis aflat în stare erectă este de 12-15 centimetri, iar în stare flască, de 7-10 centimetri. Mai mult, atât Buss, cât şi Meston, afirmă că lungimea penisului nu are legătură cu înălţimea bărbaţilor, aşa cum se spune.

Russel Eisenman, psiholog în cadrul Universităţii din Texas, îi completează pe doctorii David Buss şi Cindy Meston şi spune că, în urma unui studiu, pentru femei contează mai mult grosimea penisului, decât lungimea acestuia. Şi acest studiu distruge miturile, deoarece se credea până acum că femeile se gândesc la lungime, nu la grosime.

Potrivit lui Eisenman, un penis mai gros poate fi un mai bun stimulator sexual decât unul mai lung, însă bărbaţii şi femeile nu trebuie să-şi facă griji, deoarece orice bărbat, indiferent de forma şi mărimea penisului, poate face o femeie să aibă orgasm.

  • guru, miercuri, 30.01.2013 13:51

    hai beshi danciucu ca nu-i adevarat ce zici

  • Danciu, marţi, 29.01.2013 18:15

    ei au facut studiu doar pe inaltime:)) care nuprea este adevarat , dar oare dc nu s-au gandit si la varianta cn are NASUL mare are si Penisul mare,sa va ganditi bn cei care cititi acesc com ca este 90%din cazuri !

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro