Adevărate sau nu, Bianca Drăguşanu ştie foarte bine când să apară să-şi spună poveştile. La scurt timp după scandalul în care a fost implicată Alexandra Stan, regina operaţiilor estetice se plânge la televizor de viaţa pe care a dus-o cu un fost iubit şi de cum o maltrata acesta.
Ştim cu toţii de problemele pe care le are Bianca Drăguşanu cu picioarele, pentru că ea însăşi a avut grijă să ne informeze. Vedeta s-a tot plâns de dureri insuportabile atunci când a participat la "Dansez pentru tine", a fost purtată pe braţe de Cristea atunci când a suferit o intervenţie chirurgicală, şi a declarat că îşi va da cu creme speciale pentru a nu simţi durerea măcar în ziua nunţii sale cu Victor Slav. Toate aceste subiecte au făcut deliciul publicului până acum, dar recent, vedeta a declarat şi cum a căpătat aceste dureri.
Invitată la emisiunea "HappyHour" de ieri, Bianca Drăguşanu a povestit prin ce chinuri a trecut alături de un fost iubit şi cum o maltrata acesta. Se pare că o mare parte a problemelor ei cu picioarele sunt cauzate de acel individ care a bătut-o şi traumatizat-o timp de doi ani de zile.
"Am avut o relaţie de doi ani de zile, în care am trăit terorizată. Individul acesta mi-a strivit picioarele. Într-o dimineaţă, când m-am dus să duc câinele afară, la 6 dimineaţa, m-a răpit din faţa casei mele şi m-a dus la cabana lui din Petroşani. În judeţ, toată lumea îl cunoaşte şi ştie de ce este în stare şi ce poate să facă. Unui angajat care m-a ajutat la un moment dat, i-a zdrobit mâna pe scară. Era ziua mea, eram la Târgu-Jiu şi am plecat de la el fără să îi spun. M-a prins şi m-a bătut în plină stradă. Am avut şi martori pentru acest lucru şi el a fost arestat. Între timp, eu mi-am retras plângerea, pentru a-l lăsa să aibă el o viaţă fericită", a spus Bianca la Măruţă, citată de click.ro.
"Am ajuns la spitalul din Petroşani, cu un cheag de sânge imens pe picior. Un medic incompetent mi-a făcut o incizie pentru a scoate sângele şi apoi m-a internat la aseptici, oameni cu diverse afecţiuni cu bacteria. Rana mea fiind deschisă, s-a infectat în aşa hal, încât au vrut să îmi taie piciorul. Eu eram în comă de 48 de ore, dar Dumnezeu a vrut să mă trezesc şi le-am spus că dacă îmi taie piciorul, eu mă arunc pe geam şi mă omor", a mai adăugat aceasta.
La fel ca şi Alexandra Stan, Bianca a declarat că s-a gândit să se sinucidă:
"Când mă bătea, mă punea să mă aşez în genunchi în faţa lui şi să îmi cer iertare că l-a provocat. Mă punea jos şi mă bătea ca pe un câine, până nu mai mişcam. Mi se părea că singura şansă pe care o am ca să scap de el e să îmi iau zilele".
La începutul acestui an, Bianca Drăguşanu se poza în ipostaze sexy pe plajele din Dubai, iar picioarele acesteia arătau mai sexy ca oricând, neavând nicio vânătaie.
Nici în 2012 vedeta nu avea motive să îşi ascundă picioarele.
Eu cred ca picioarele vinete sunt ale Alexandrei Stan, pt. ca din ce am inteles din text, a facut o paralela intre ea si Alexandra referindu-se la violenta domestica.
o mincinoasa, daca era adevarat aparea atunci nu dupa mult timp, ar trebui sa fie actrita, stie sa joace
A povestit in detaliu la Acces direct. Ce e cu rapirea, cu relatia, tot.
Vanataile nu tin o vesnicie....iar daca a avut parte de asemenea experienta neplacuta...ma bucur ptr ea c-avut curaj sa vb despre asta. Cate femei triaiesc zilnic si "gusta" violenta domestica dar nu vorbesc despre ea?
Cum adica, a retras plangerea, "....pentru a-l lăsa să aibă el o viaţă fericită”. Eu nu cred, sigur a fost amenintata, daca este adevarat ce relateaza. N-am inteles mare lucru, ori a avut cu individul o relatie de doi ani, traind in teroare, ori a fost rapita din fata casei......etc. Daca avea cu el o relatie, nu traiau in aceeasi casa, de ce trebuia sa o rapeasca ? Sau nu este vorba de aceeasi persoana. Sa fie mai explicita. Cred ca este o poveste "fabricata" special pentru audienta.
Ceva e adevarat, dar s-a intamplat in perioada aceea cand aparea pe la emisiunea Din dragoste, cu Mircea Radu ! Atunci era mai credula si mai putin sigura pe ea si mai putin artificiala .Era frumoasa trebuia sa se opreasca dupa ce si-a scos alunitele, ce e prea mult ..
este adevarat, nu stiu cum a facut in acele poze sa nu se vada, dar este adevarat. o stiu de cand avea 24 ani s inca era cu coco paun..nemernicul care i-a facut asa ceva....si nu numai ei...pur si simplu omul ala smulgea parul din cap, te batea pana se satura el, te tinea cu picioarele in sus deasupra de balcon, un nenorocit!!!!!
e totul regizat... ptr. audienta....n-are nici o vanataie,,,,cum de nu s-a vazut pana acum,,, a avut atatea prezentari de moda...si-a aratat picioarele,,,,