Connect-R primeşte sume uriaşe pentru show-uri, dar îşi ia haine din Dragonul Roşu
Sămânţă de scandal / De Rebeca, 07.08.2013

Fiecare apariţie TV a lui Connect-R a fost marcată întotdeauna de informaţii care aveau să îi pună în evidenţă modestia. Din cel mai recent interviu al acestuia aflăm că vedeta îşi cumpără haine de la Dragonul Roşu, chiar dacă primeşte sume uriaşe pentru concertele pe care le are.

La cel mai recent interviu al său pentru RTV, Connect-R a vorbit despre cât de credincios este, dar şi despre faptul că celebritatea nu l-a influenţat într-un mod negativ. Artistul susţine că a rămas acelaşi Ştefan Mihalache ca dinainte să devină cunoscut.

"Cuvântul sfânt pe care l-am primit în familie m-a învăţat să fiu smerit tot timpul şi eu mă simt mic tot timpul. E clar că au fost atinse nişte topuri şi nişte vârfuri de top, dar cred că mai am multe de spus. Încă mă simt Ştefan, nu Connect-R", a declarat acesta.

Chiar dacă are suficienţi bani cât să-şi poată permită aproape orice, cântăreţului nu îi e ruşine să recunoască faptul că se îmbracă de la Dragonul Roşu, sau că trăieşte într-un apartament modest alături de proaspăta lui soţie.

"M-am mutat în apartamentul meu, în Crângaşi, Sectorul 6. Am câteva maiouri, cumpărate de mine, frumoase, simple, pe alb şi pe negru cu 3,5 lei de la Dragonul Roşu. Ceea ce ai în suflet şi în cap e mult mai important", a mai adugat artistul.

Conform wowbiz.ro, vedeta este pretenţioasă atunci când vine vorba de onorariile primite pentru show-urile pe care le suţine. Acesta nu acceptă să cânte dacă nu i se oferă 5000 de euro la unele concerte. Cert este că artistul nu dă cu banii în stânga şi în dreapata, şi poate economişte pentru viitorul copilului lui.

  • Kiki, joi, 08.08.2013 08:50

    Sa stiti ca nu ne dadeam seama daca nu ne spuneati...

  • Ioana, joi, 08.08.2013 08:14

    Normal ca trebuie sa prezentati articolul intr-un mod urat altfel nu ar mai citi lumea nu? asa credeti voi, asa va invata mai nou la scoala de jurnalism jegos. Nu intelegeti ca si articolele pozitive prezentate frumos tot acelasi impact ar avea. Bravo lui ca isi ia maieuri din Dragonul Rosu si nu da de o suta de ori mai mult exact pe aceleasi lucruri dintr-un mall. E mai destept decat multi dintre snobii de la noi. Bravo tie Connect-R!

  • valerian, miercuri, 07.08.2013 14:58

    e de admirat

  • Elvis Termopan, miercuri, 07.08.2013 14:36

    Baaah.... Baaah... pai nu va este voua rusine... voi ziceti ca 2000 - 5000 de euro sunt sume uriase pentru un show. Cam atat face oricine care canta la o nunta sau la un botez. Poate ca isi cumpara tricouri de 3,5 lei, in ideea ca isi strange si el niste bani sa-si cumpere o casa si eventual o masina... dar la banii pe care-i primeste si preturile de pe piata este cale lunga. Oricum, cred ca de sumele uriase ar trebui discutat la alte nivele sociale, acolo unde coruptia, nesimtirea si hotia colcaiae impreuna manjind si sufocant aceasta tara. Intr-adevar, pentru muritorul de rand 2000-5000 euro este o avere in aceste vremuri mizerabile care nu arata sa se mai schimbe vreodata. Pacat

  • Claudia, miercuri, 07.08.2013 13:32

    El spune ca tariful e de 2000 de euro, nu 5000. Oricum, nu el personal ia atat, sa nu uitam ca are dansatori, sunetisti, un studio de intretinut, etc. A zis ca prefera sa investeasca in muzica si sa stea intr-o garsoniera modesta. In plus, are si pb locativa a parintilor, nevoiti sa plece din casa in care stau de multi ani. E bine ca e modest si nu arunca cu banii in stanga si in dreapta, e cumpatat, nu face parada de toale scumpe, nu are masina... Cu ce sunt mai prejos tricourile de 3, 5 lei fata de alea de zeci sau sute de lei? Vorba lui, conteaza ce ai in cap si in suflet, nu pe tine! Bravo, Relu, esti un exemplu senzational!!!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro