Salman Khan, vizită nocturnă la apartamentul Iuliei Vântur din Bucureşti
Sămânţă de scandal / De Rebeca, 22.11.2013

Celebrul actor indian în vârstă de 47 de ani nu poate sta mult timp departe de Iulia Vântur. După nopţile petrecute împreună la hotelul din Sibiu, Salman Khan a fost surprins de paparazzi Wowbiz miercuri noaptea în timp ce o vizita acasă pe frumoasa prezentatoare.

După trei ore pe care cei doi le-au petrecut împreună în apartamentul Iuliei din Bucureşti, amorezii au fost văzuţi ieşind din bloc şi au plecat la hotelul unde a fost cazat actorul. Cuplul şi-a petrecut noaptea împreună, nefiind văzuţi până dimineaţa, atunci când Salaman a apărut în faţa hotelului pentru că trebuia să plece la filmări.

Actorul indian a sosit ţara noastră în urmă cu o săptămână şi s-a cazat la un hotel de cinci stele din Sibiu, unde a filmat pentru o peliculă regizată de fratele lui, Sohail.

Salman Khan s-a declarat încântat de Sibiu şi a precizat că a gustat din mâncărurile tradiţionale româneşti. “Sibiul este minunat. Stăm într-un loc foarte frumos, Grădina zoologica este una dintre cele mai vechi din România, are şi un stejar care are 600 de ani, majoritatea au 100 de ani. Acolo e un restaurant tradiţional românesc unde am mâncat aseară şi mâncarea a fost foarte bună. Am mâncat ceva românesc, nu ştiu cum se numeşte, dar a fost ceva din pui, foarte bun. Eu nu mănânc porc”, a declarat el presei.

  • RoMania, sâmbătă, 23.11.2013 22:43

    mai corect era ....frumoasa prezentatoare MOLDOVEANCA .......si punct !

  • gabi, vineri, 22.11.2013 19:19

    Si ..... au fost la hotel!!!!!! care e problema are cumva 15 anii???totii avem dreptu sa ne iubim cu cine vrem!!!!! Auzi rebeca ai vrea tu sa fii Locul ei si pt. 10 minute, numai so ei la falciii!!!!!

  • licia, vineri, 22.11.2013 18:26

    Unde e scandalul?Doar in capul tau.Sunt adulti...nu?

  • Cornel, vineri, 22.11.2013 16:20

    Si ce fäceau? Dacä nu descrii in amänunt, n-are niciun haz, Rebeeeeeeeeeeeeca

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro