Vedeta în vârstă de 44 de ani reuşeşte să se menţină în atenţia publicului în ultimul timp implicându-se în numeroase scandaluri. După zarva produsă de incidentul cu Daniel Constantin, bărbatul pe care l-a acuzat de hărţuire sexuală, Mihaela Rădulescu creează din nou vâlvă. De data asta diva a declarat război preoţilor, scandal care a izbucnit chiar în Postul Crăciunului.
Nemulţumită de rezultatele campaniei umanitare pe care a condus-o pe internet şi nu numai pentru dotarea a 15 maternităţi, vedeta a explodat. Diva i-a acuzat pe reprezentanţii Bisericii că nu se implică suficient în campaniile umanitare, pe măsura rolului și forței sale în societate. "Nu mai daţi de pomană preoţilor, pentru că nu cred că Dumnezeu vrea asta", este îndemnul vedetei. "Am un vis - să văd măcar o biserică din România care să facă o campanie umanitară, adică să ajute cu adevărat o comunitate. Există excepţii, ştiu câţiva preoţi minunaţi, care au schimbat lumea în care trăiesc, dar, cei mai mulţi nu folosesc cutia milei pentru enoriaşi sau pentru problemele lor, ştiţi la fel de bine că mine, doar că nu îndrăzniţi să o spuneţi", a scris Mihaela pe pagina de Facebook. "Pe voi nu vă miră că în satele de unde auzim de cele mai tragice poveşti despre vreo familie numeroasă, pe care se dărâmă casa, preotul are o casă în deal, trainică şi cu cămară mereu plină?!... Chiar nu vă sună anapoda că-s sate întregi cu 2 biserici, dar nicio şcoală?!...", a continuat ea
Întrucât subiectul este deosebit de sensibil și a provocat numeroase reacții, Mihaela a revenit asupra temei cu o nouă postare, la fel de generoasă și pe un ton la fel de critic, menționând că nu dorește să jignească pe cineva, ci să-i trezească din letargie pe cei care ar trebui să se afle în primele rânduri atunci când este vorba de ajutorarea persoanelor aflate în suferință.
Mesajul vedetei a fost încurajat de sute de fani care i-au răspuns prin numeroase comentarii.
Daniel i-a transmit Mihaelei: "Imi pare bine ca cineva cunoscut a pus problema cum trebuie. Popii sa aiba un salariu fix si sa dea chitante pentru toti banii primiti in orice imprejurare. Sa nu mai faca evaziune! Sa aiba statut de functionar public. Primul lor gand este sa aiba cat mai mult si putine sunt cazurile unde au avut mila fata de cei amarati. Catedrala se va face fiindca se vor invarti bani cu nemiluita. Biserica romana este stat in stat. Capii bisericii se intrec in nelegiuiri cu guvernantii. Pe niciunii dintre ei nu-i controleaza nimeni... nici macar D-zeu."
Şi Andrei i-a dat dreptate vedetei: "Mihaela nu face decat sa spuna un adevar incontestabil : Lacomia preotilor este fara margini iar menirea lor este aceea de a prosti si fura lumea . Naivitatea nascuta din ignoranta face din oameni niste sclavi ai ritualilor impuse de religii .Daca noi toti am face ceea ce face Mihaela n-am avea tupeul sa venim aici si s-o criticam ...insa noi suntem doar niste jalnici carcotasi care nici macar nu stiu ce inseamna a aprecia . Darnoi care habar n-avem de daruirea si altruismul acestei femei insa stim sa pupam oase si icoane venim aici si dam sfaturi despre si cum."
"In Bucuresti sunt 200 de biserici ortodoxe si 74 apartinand altor religii. Spitale sunt numai 43. Oamenii cand se imbolnavesc dau fuga la spital nu la biserica.Atunci de ce este nevoie de 274 de biserici numai intr-un singur oras?Ca sa faca preotii averi pe spinarea oamenilor.Tipam cand dam mita medicilor (si avem dreptate) dar nu tipam cind umplem buzunarele popilor.Pe vremuri au fost preoti adevarati care au cinstit numele bisericii si pe al lor dar acum in zilele noastre cei ce se fac preoti o fac din dorinta de a se imbogati rapid si usor nu pentru ca ar fi credinciosi din cale afara sau ar avea vreo chemare pentru cele sfinte.Hai sa mai construim biserici ca ne sunt de mare folos," spune şi Marina Marin.
Legionarul comentează şi el: "Orice rugaciune ai face te stie Dumnezeu! Isus a spus ca oamenii sa nu mai cladeasca locasuri si sa se inchine la farisei,ca vor veni vremuri cand multi vor vorbii in numelelui, ci sa se inchine direct lui Dumnezeu, atoatestiitorul, celor vazute si nevazute. Popii din zilele noastre sunt acesti farisei, care subjuga poporul si ia taxe. Ar trebui sa se creeze o noua biserica care sa nu ia bani oamenilor, trebuie sa se schimbe ceva, altfel oamenii vor deveni atei ca in europa de vest."
Vedeta a primit însă şi critici: "Cu tot respectul,Mihaela dragă,nu sunt de acord cu generalizarea unui comportament...Să ştii că fiecare este responsabil de ceea ce face,de ceea ce spune,de ceea ce gândeşte dar şi de ceea ce îi determină pe alţii să gândească...Aşa că,mai ales tu,care eşti o persoană publică,trebuie să fii conştientă de faptul că vorbele tale au greutate.Aşa că,lasă pe alţii să judece cu atâta asprime..."CINE SE SIMTE FĂRĂ PATĂ SĂ ARUNCE ÎNTÂI CU PIATRA..." i-a transmit Maria.
"Un om care şi-a schimbat religia în funcţie de interes ar trebui să-şi ţină gura închisă. Un om care a scuipat pe ţara în care a trăit ar trebui să-şi ţină gura închisă. Un om care i-a oferit copilului imaginea unei mame vagaboande ar trebui şă-şi ţină gura închisă. Un om care vede că nu-i merg campaniile pentru că nimeni nu mai dă pe el nici măcar o ceapă degerată ar trebui să-şi ţină gura închisă. Un om care vede cum, într-o ţară ortodoxă, se înmulţesc ca ciupericle după ploaie misionarii bisericilor străine şi ai cultelor ahtiate după banii enoriaşilor fără ca nimeni să nu ia atitudine ar trebui să-şi ţină gura închisă. Un asemenea om ar trebui să stea dracului la el acasă şi să nu mai scoată râtul în lume", scrie şi mrn200v.
"N-ar fi oare mai bine si mai potrivit sa intrebe Mihaela Monaco, cine si cum din sistemul de stat capturat, a praduit bugetul de sanatate vital pentru asigurarea si salvarea acelor crunt de dramatice suferinte ale semenilor sai? N-ar fi cazul sa intrebe si acele faimoase organizatii umanitare , de ce totusi au sedii si dotari de lux si cei oropsiti ai soartei beneficiaza doar de firimiturile ajutoarelor. N -ar fi oare mai indicat sa-i sensibilizeze pe acei barosani ai natiei , sa fie la fel de generosi ca cei din strainatate? Preotii asa cum sunt ei, sa-i lase in plata lui Dumnezeu," comentează şi D.
Raduleasca nu i-mi place de nici un fel insa aici are dreptate mie la suta.Am vazut ca multi de aici spun ca popii vor fi judecati de D-zeu dar oare nu santem toti judecati de EL?Pentru ce exista legi?Adica trebuie sa cer bon la casa la alimentara dar la popi nu ? /
Inteleg ca ,daca preotii erau de acord sa imparta cu ea banii luati de la enoriasi ,nu se mai supara cucoana ca sunt 200 de biserici si 40 de spitale ,ca sunt sate unde copii merg pe jos km multi prin zapada pana sa ajunga la scoala ,dar in apropiere au 3 biserici. Ce a reclamat e adevarat ,subscriu si eu la ideea ca preotii sa se implice activ financiar in starea obstei ce o pastoreste ,dar si diva daca vrea sa ia atitudine sa fie verticala ,sa fie de partea copiilor fara autobuze scolare a batranilor lipsiti de putere si paine fara sa vrea bani si daca ii primeste sa taca .Adevarul ar trebui scos la lumina nu in functie de cati bani primesc eu sa tac .Mi se pare mie ca DD este arestat ptr o hestie similara ,aici nu e vorba de santaj?Daca primea bani tacea ,nu-i asa ?
ma intreb si eu: oare cucoana asta cum ar avea casa sau apartamentul in care locuieste dansa? toti banii se duc la magarii si magaritele astea de prin tv-uri, ce salarii au mascaricii (care mai si produc distorsiuni psihice adolescentilor si tampesc pe restu ) in comparatie cu alti angajati din alte sfere care mai au si studii superioare, pe cand tarfologia de la tv, se pricepe doar la gauri de covrigi -------------------
pentru Elvis Termopan: Stimate domn, cei doi Arhangheli pe care i-ati mentionat sunt aparatorii nostri, impreuna cu alti Arhangheli si Ingeri, ei ne stiu pacatele si faptele bune si intotdeauna cei vinovati vor plati, dar se mai intimpla ca noi, muritorii nu putem vedea toate ramificatiile. Increderea in ei m-a transformat, m-a facut sa cred, sa am siguranta credintei. Imi pare bine ca lea-ti mentionat numele, ma face fericita sa vad ca si alti oameni cred in ei, le asteapta ajutorul.
parerea mea umila: 1. Nu toti preotii sunt ahtiati dupa averi, mai sunt multi preoti cu adevarat oameni ai lui Dumnezeu si ii respect. 2. Nu trebuie nici sa mergem la biserica, nici sa dam pomeni, trebuie sa fim BUNI. 3. Dragostea pe care o simtim pentru Dumnezeu ne lumineaza, ne face sa fim cu adevarat oameni, nu preotii. 3. Sunt impotriva pupatului miinilor preotilor, sunt impotriva ingenuncherii sub patrafir. In genunchi se merge numai in fata lui Dumnezeu. 4. Zeciuiala este scrisa in Biblie, este practicata de toate marile religii, dar nu scrie nicaieri ca trebuie data preotilor, se da de pomana celor sarmani, deci nu construiti mai multe biserici, dati celor necajiti AJUTATI ASOCIATIA PROVITA, pe care o aju si eu, de cite ori pot, copiii de acolo au nevoie de multe lucruri. 5. Nu folositi cuvinte grele, defaimitoare la adresa Dnei Radulescu, nu cred ca este datoria nimanui sa o judecam. 6. Suntem in prag de sarbatoare si va doresc la toti cititorii Craciun Fericit, bucurii, sanatate si Dumnezeu sa va pazeasca de rele. Cu drag, din Australia Simona
Hehehe Bogdane, hai ca esti simpatic... bah, mai este cale lunga pana se legalizeaza bordelurilor in Romania, asa ca sanse ai mici sa ajungi si tu la rand cu Mihaela Radulescu. Bogdan, tu esti practic un misogin, un ratat si un frustrat, tu nici macar nu-ti permiti sa plateasti una de pe centura, dar ce sa mai vorbim despre bordel. Totusi, in aceste vremuri in Romania se pune nejustificat accentul pe Biserica Ortodoxa Romana care a devenit o institutie profitabila pentru popi. Din pacate in mare parte dintre acestia sunt niste martzafoi, care profita din plin de naivitatea credinciosilor, in aceste vremuri, cat si de sistemul legislativ si fiscal care le inlesneste desfasurarea lucrarilor diavolesti. In acest sens Biserica, ii ocroteste pe reprezientatii sai in fata legii chiar daca acestia sunt condamnabili pentru nelegiuirile lor de furt, agresiune sexuala, inselaciune si omor. Cum este posibil ca un absolvent de Teologie dupa ce a omorat tatal a doi copii, teologul fiind beat la volan, sa fie in libertate dupa mai bine 4 ani de la omor, fara nici macar sa fie vreun inceput vreun proces pana la aceasta data. Acest teolog este fiul preotului Rusale Stanisor din Zizin, Brasov. Atat Ciprian, fiul, cat si Rusale, tatal, nu au avut bunul simt si consideratia sa sune macar pe cei indurerati pentru a-si exprima vreo parere de rau sau sa le ofere acestora vreun ajutor. Se pare ca asa ceva nu face parte din practica meschina a acestora. Ma intreb cum asemenea gunoaie sociale imbracate in straie bisericesti se adreseaza oamenilor veniti sa-si gaseasca linistea si impacarea sufleteasca. Ce mizerie, oameni buni, dar poate totusi intr-o zi cineva precum Sfintii Arhangeli Mihail si Gavril vor strange fortele sa-i pedepseasca pe acesti nelegiuti, si atunci va fi vai de ei, neamul lor si averile lor. Asa sa ne ajute Dumnezeu.
Daca ai credinta in Dumnezeu nu trebuie sa mergi , neaparat, la biserica ....in schimb daca esti FATARNIC atunci plimbate pe la biserica sa zica lumea ca esti credincios si cu ocazia asta sa te iei de mana cu POPI ( majoritatea) ...!
CE FAC PREOTI ESTE STRICT POBLEMA LOR ,PE EI AI JUDECA DZE-U PE NOI SA NE INTERESEZE CE FAC PARLAMENTARI CA SI ASA BAG BANI IN BUZUNAR SI NU AU FACUT NIMIC IN TARA ASTA ,NICI MACAR SA AJUTE UN OM SAU UN SPITAL ,CA MULTE SPITALE SUNT VAI DE CAPUL LOR MACAR GIGI A FACUTMULTE BISERICI SI A AJUTAT OAMENI IN SCHIMB UN PARLAMENTAR NU A FACUT NIMIC PENTRU TARA ACEEASTA, ASA CA SA SE INFORMEZE MAI BINE DOAMNA MIHAELA ,SUNT PREOTI CARE FAC SI MULTE DAR SUNT SI ALTI CARE AJUTA PE MULTI.ASA SA ISI VADA DE VIATA EI SI NU DE A PREOTILOR.
Cheitele si lacatele acelea nu se purtau cumva mai jos? (,,,,acum o vreme)
Adevarul e ca majoritate preotilor nu dau chitante, se fofileaza. Si apoi, ce mare lucru fac ei? Este o meserie ca oricare alta, da. Numai ca prea putini cred in ce spun toata ziua in biserica. Macar in spital te mai vindeca cu o pastila, cu o injectie. Preotii cu ce ajuta?
Are dreptate totala Mihaela! Din pacate f.putini preoti se implica cu adevarat in campanii umanitare pt.cei ce au nevoie de un real sprijin! Majoritatea nu fac decat sa se imbogateasca asemeni coruptilor de la putere, pe principiul "fiecare pentru buzunarul propriu"! De aia merge totul asa bine in tara asta, fiindca se complac toti astfel, si tac in continuare, asteptand schimbarea in bine de la sine! Ar trebui sa le fie rusine celor ce critica curajul ei si a celor ce isi doresc un viitor mai bun pt.societatea asta, dar lucru care pare imposibil de realizat din cauza unor asemenea persoane cu minti comuniste, atat de usor de manipulat de interesele altora, si care nu fac decat sa ii judece pe altii, uitand adevaratele valori ale sufletului!
Continuare... Intenzia mea nu era sa precizez ca nimeni nu a ajutato pe bunica mea, fiindca ea ne are pe noi si o ajutam cat putem si din tot sufletul si pe altzi cand se poate. Dar ma intreb ce fac persoanele care nu au un copil, nepot care sa-i ajute? Fievare avem destinul nostru si eu cred in Dumnezeu si in multe lucruri instituite de Biserica noastra ortodoxa, nu vreau sa judec preotzi dar sincer ca sfat ar trebui sa faca si ei macar o parte din treaba pentru care au fost alesi ca preotzi de Dumnezeu si de Biserica Ortodoxa, fiidnk nu orcine poate fi preot ... Munca lor este sa ajute sufleteste, spiritual, moral si cu ajutorul a cei avutzi pe cei neavutzi ca bani ma refer ! ... Multzumesc mult pentru atentzie! Salutari tuturor Julia.
Buna seara, Vroiam in primul rand sa salut barbatzii bine educatzi de mai sus! Buna seara Domnilor! Ii multzumesc Doamnei Radulescu pentru semnalul care la dat MasMediei, un caz concret pot sa-l dau chiar eu: bunica mea are pensie de 100 euro = 340 RON aproximativ bani care echivaleaza costului medicamentelor necesare lunar pentru osteoporoza de care sufera, deci facand un calcul simplu matematic de scadere ar ramane cu 0 RON pentru supravietzuire, noroc ca ne are per noi, fiindca din ce ii dam se subnutreste ca sa poata sa dea liturghie etc la biserica pentru ca nu se poate da gratis asa itzi spun. Dar unde este tema de care vorbea mai sus Doamba Radulescu ? Aceeasi popi si aceleasi biserici din tzara nu au intrebat-o vreodata de ce e asa slaba sau insusi preotul care o cunoaste daca are nevoie de bani de medicamente sau de alimente
DE O MIE DE ORI ZIC: Chiar nu vă sună anapoda că-s sate întregi cu 2 biserici, dar nicio şcoală!!!!! Catedrala se va face fiindca se vor invarti bani cu nemiluita. Biserica romana este stat in stat. Capii bisericii se intrec in nelegiuiri cu guvernantii. Pe niciunii dintre ei nu-i controleaza nimeni… SUNT FARA D-zeu!!!! de ce este nevoie de 274 de biserici numai intr-un singur oras?Ca sa faca preotii averi pe spinarea oamenilor.Tipam cand dam mita medicilor (si avem dreptate) dar nu tipam cind umplem buzunarele popilor
mihaela, are perfecta dreptate , sunt deacord cu ea, e drept , acum sint o multime de preoti lacomi si fara pic de frica de dumneze, eu personal am avut incidente de la preoti, sint tare rai , e drept nu toti, dar acei cu harul lui dumneze care slujesc cu inima si cu tot sufletul, nu pentru bani si averi, sint doar numarati,, restu sint ca niste mafioti,, chiar am fost si batu de preoti, ca am spus doar adevarul, au niste masini luxoase, si altii nau ce minca , dar duce la preot,, bine ar fi sai mai rareasca, sint tare multi si fara rost,
Zic sa-mi dau si eu cu parerea,daca tot am citit... Tara asta nu a fost jefuita,ruinata de catre preoti ! -si Radulescu stie mai bine,ca si Elan e printre ei... E bine sa avem o catedrala ortodoxa,sa nu uite dusmanii (catolici) ca nu suntem frunze in vant...Vedeti ce se intampla in Occident ...moschei,temple,sinagogi...cu duiumul.E f periculos,si nu trb sa creada ca ne-a slabit credinta. Cat despre credinta,virtutile si intentiile preotilor...are D-zeu grija.Deocamdata,la cum ne purtam,cum vorbim,etc...avem ce meritam...
Are perfecta dreptate! Nu ma intereseaza viata ei personala, nu ii urmaresc emisiunile insa atunci cand zice un adevar o sustin.
Cred ca are foarte mare dreptate!!! UNDE esti ru CUZA oare cand in urma cu 150 de ani ai seculazat averile manastirilor si bisericii!! In zilele noastre biserica este mai bogat decat statul Roman si nici nu plateste taxe.RUSINE!! In loc sa ajutati oamenii nevoiasi cereti taxe peste taxe. Bravo Mihaela radulescu, cineva trebuie sa ia atitudine!
Chiar daca pe alocuri are dreptate , concubina lui Otil nu este tocmai in masura sa dea sfaturi sau sa critice preotii . Nu am nimic personal impotriva ei , dar se vede din avion ca face tot posibilul pt a SE baga in seama singura . Nu intelege ca este imposibil sa mai revina unde a fost odata cand insemna intr adevar ceva pt telespectatori . Vremea Divei a trecut . Nici Teo nu mai este ce a fost ! Dar la ea este mai simplu pt ca nu are aere de mare vedeta ; este dea noastra . O ajuta foarte mult si prietenia cu Mircea . Pricoliciul de Otil are si el inamicii lui , asa ca ce sa mai vorbim . Mihaela sa stea in banca ei .
Ca o iubim sau nu pe Mihaela mai putin conteaza, DAR acum a grait adevarul, asa e cu asa zisii preoti. Ne plingem ca dam bani la doctori, dar pe buna dreptate ei ii merita; sanatatea costa... dar pentru ce oare se dau bani preotilor?? ca de fapt mantuirea si iertarea o ofera Dumunezeu EXCLUSIV DA 274 biserici si doar 43 de spitale... chiar nu observa nimeni asta... ?!