STUDIU: Riscul de infarct letal este mai mare pentru femei
Sănătate / 18.03.2014

Riscul de deces în urma infarctului miocardic este mai mare în cazul femeilor, deoarece simptomele sunt confundate, cel mai adesea, cu o criză de angoasă, se arată într-un studiu al cercetătorilor canadieni publicat recent.

Cercetătorii de la Universitatea McGill din Montreal şi-au propus să descopere motivul pentru care există o diferenţă atât de mare între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte rata mortalităţii provocate de infarct.

Aceştia au chestionat în acest scop 1.123 de pacienţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 55 de ani, internaţi în 24 de centre medicale din Canada, dar şi într-un spital din Statele Unite şi în altul din Elveţia. Pacienţii, ce sufereau de sindrom coronarian acut, au răspuns la chestionarul oamenilor de ştiinţă la o zi după internarea lor în centrele respective, relatează agenția Mediafax.


Femeile chestionate aveau venituri mai modeste decât bărbaţii care au participat la studiu. Acestea prezentau un risc mai mare de diabet sau hipertensiune arterială, aveau cazuri de boli cardiace în familie şi erau mai predispuse la depresie şi anxietate.

Cercetătorii, ale căror concluzii au fost publicate luni în Canadian Medical Association Journal, au constatat că, în medie, bărbaţii primeau mai prompt electrocardiograme şi tratament defibrilator decât femeile.

Cercetătorii au explicat această diferenţă de tratament prin faptul că numărul de femei care se prezentau la unităţile de urgenţă cu dureri toracice de altă natură decât cele cardiace este, de regulă, mai mare decât numărul bărbaţilor.


De asemenea, "prevalenţa sindromului coronarian acut este mai redusă în cazul femeilor tinere decât în cazul bărbaţilor tineri", a observat coordonatoarea studiului, Louise Pilote.

"Aceste rezultate indică faptul că personalul medical care efectuează trierea pacienţilor are o tendinţă mai mare de a exclude originea cardiacă a bolii în cazul femeilor care prezintă simptome de anxietate", a explicat Louise Pilote.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro