Ce să faci ca să ai respirația proaspătă? Cele mai bune remedii care chiar funcționează
Statisticile arată că aproape 45% dintre oamenii din întreaga lume se confruntă cu respirația urât mirositoare pe parcursul unei zile. Ce să faci ca să ai respirația proaspătă?
Spălatul pe dinți dimineața și seara, folosirea aței dentare în fiecare zi, consultul stomatologic efectuat cu regularitate și evitarea consumului exagerat de dulciuri și sucuri acidulate constituie reguli de igienă orală pe care toată lumea ar trebui să le respecte ca să aibă o respirație proaspătă. Acestea mențin dantura curată, previn formarea cariilor și înlătură respirația urât mirositoare. Pe lângă aceste reguli de bază, iată ce poți să faci ca să înlături respirația urât mirositoare.
Ce să faci ca să ai respirația proaspătă?
1. Folosește remedii naturale
Infuzia din frunze de mentă împiedică formarea bacteriilor în gură și împrospătează respirația. De asemenea, condimentele cum ar fi cuișoarele, cardamomul sau semințele de fenicul sunt alte alternative bune pentru a înlătura rapid respirația urât mirositoare.
În locul apelor de gură din comerț poți să folosești bicarbonat de sodiu dizolvat în apă, deoarece anihilează bacteriile și are efect de împrospătare a respirației. Un alt remediu excelent este ceaiul din frunze de fenicul pe care îl poți consuma dimineața. El are efect antibacterian.
2. Bea cel puțin doi litri de apă pe zi
Cu cât consumi mai multă apă pe parcursul zilei cu atât este mai hidratat organismul tău. Acest lucru te ajută și în cazul în care te confrunți adesea cu respirația urât mirositoare. Saliva previne formarea bacteriilor în gură, iar prin consumul de apă ajuți la buna funcționare a glandelor salivare.
3. Atenție la alimentele pe care le consumi
Unele alimente știm că au compuși puternic mirositori și generează astfel probleme cu respirația. Ceapa și usturoiul, deși sunt extrem de sănătoase, trebuie evitate dacă vrei să ai o respirație proaspătă. Consumă-le în cantități mici în zilele în care petreci mai mult timp acasă.
De asemenea, specialiștii citați de BrightSide recomandă evitarea alimentelor cu un conținut mare de fructoză și foarte acide, deoarece acestea favorizează formarea bacteriilor care generează respirația urât mirositoare.
Dacă simți că îți este foame între mesele principale, încearcă să optezi pentru gustări precum merele sau iaurtul simplu. Merele conțin anumite substanțe care stimulează producția salivei, iar probioticele din iaurt reduc formarea bacteriilor.
4. Spală și limba
Pe suprafața ei se dezvoltă o mulțime de bacterii care generează respirația urât mirositoare, de aceea este foarte important să nu uiți de ea atunci când periezi dinții. Folosește un dispozitiv pentru curățarea limbii sau periuța de dinți pentru a preveni formarea bacteriilor.
5. Spală dinții de 2 ori pe zi și folosește ața dentară o dată pe zi
Cel puțin două minute trebuie să dureze un periaj dentar, iar ața dentară trebuie folosită cel puțin o dată pe zi. Acastă regulă te va ajuta să previi formarea bacteriilor și să menții respirația proaspătă.
6. Mestecă puțină coajă de lămâie sau portocală
Coaja de lămâie sau de portocală constituie un remediu excelent și rapid care împrospătează respirația. Folosește-o doar dacă ai cumpărat lămâi sau portocale organice! Ia o bucată de coajă și mestecă bine, deoarece ea ajută la creșterea producției de salivă, are o aromă plăcută și te ajută să ai respirația proaspătă.