5 cauze pentru îngălbenirea dinților
Sănătate · Stomatologie / 29.10.2017

Trebuie să cunoști cauzele pentru îngălbenirea dinților pentru că astfel vei ști ce să eviți ca să ai o dantură impecabilă!

Diverse alimente, tutunul, cafeaua, ceaiul, vinul, fructele și legumele colorate, unele tratamente sau medicamente pot îngălbeni sau păta dinții. 

Alături de o igienă dentară superficială, acești factori sunt pe lista celor care provoacă daune danturii pe termen lung. Care sunt factorii care duc la îngălbenirea dinților și ce soluții ne dau stomatologii? Ne răspunde dr. Răzvan Boberis, medic stomatolog.


1. Fumatul 

Este unul dintre cele mai nocive obiceiuri, iar efectele negative apar și în cazul danturii. Tutunul pătează dinții, îi îngălbenește și îi predispune la tartru și carii. Un fumător are nevoie de mai multe vizite preventive la medicul stomatolog și de o igienă riguroasă. 


2. Medicamentele

Există câteva grupuri de medicamente cunoscute ca fiind ”vinovate” de pătarea dinților. Riscul mare este la copii, când dinții sunt în dezvoltare (înainte de 8 ani). Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt tertaciclina și doxiciclina. Antihistaminicele sunt și ele pe lista medicamentelor care modifică nuanța dinților. 


3. Igiena dentară superficială

Îndepărtarea necorespunzătoare a substanțelor colorate din unele alimente printr-un periaj superficial duce la pătarea, în timp, a danturii. 


4. Cafeaua, ceaiul sau vinul 

Sunt pe lista băuturilor care lasă ”urme” nedorite pe dinți. Evită-le sau periază dinții imediat dupăce le-ai consumat.


5. Unele boli sau avansarea în vârstă

Există afecțiuni care afectează smalțul dinților și dentina, fapt ce duce la schimbarea culorii dinților. Sau, există situații când anumite infecții apărute la femei însărcinate pot determina decolorarea dinților la sugari prin afectarea dezvoltării smalțului. Avansarea în vârstă este încă un ”motiv” de îngălbenire a dinților, stratul exterior de smalț din dinți îndepărtându-se, dezvăluind culoarea galbenă naturală a dentinei.


Cum se poate preveni îngălbenirea dinților?


Câteva modificări simple ale stilului de viață fac diferența de nuanță a dinților. De exemplu, dacă obișnuiești să consumi cafea și fumezi, trebuie să iei în considerare renunțarea la aceste două obiceiuri sau, măcar, rărirea lor. De asemenea, îmbunătățește igiena dentară prin periaj, prin folosirea aței dentare și prin folosirea zilnică a apei de gură. Nu uita de periajul profesional,  o dată la fiecare 6 luni.


Opțiuni de tratament pentru albirea dinților de la medicul stomatolog


Tratamentul de albire dentară reprezintă la ora actuală unul dintre cele mai solicitate servicii de estetică dentară, lucru ce demonstrează importanța tot mai mare pe care pacienții o acordă zâmbetului perfect. Orice metodă de albire are avantaje si dezavantaje, important este ca alegerea să fie personalizată în funcție de nevoile pacientului.

Albirea dentară cu lampă este sigură și eficentă
”Albirea dentară cu ajutorul lămpilor performante pe bază de leduri este sigură și eficientă, noninvazivă, fără durere, nu afectează smalțul și nu are efecte secundare neplăcute”, a explicat dr. Boberis.

Dinți de Hoolywood cu ajutorul fațetelor dentare!
Dinții îngălbeniți pot fi mascați cu ajutorul fațetelor. Acestea sunt o foarte bună opțiune de tratament pentru a obține rapid modificări majore, evidente ale dinților.
Fațetele dentare sunt recomandate atunci când pacienții își doresc un zâmbet de Hollywood, impecabil, cu dinți perfect aliniați și albi. Cu ajutorul lor, medicii stomatologi specialiști în estetică dentară corectează multe imperfecțiuni de ordin estetic ale zâmbetului, dar și nuanța dinților. Practic, se fac fațete atunci când pacientul dorește să schimbe culoarea dinților și albirea nu mai este de ajuns”, explică medicul. Procedura de aplicare a fațetelor este minim invazivă. 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro