Margarina, laptele dulce si galbenusul de ou sunt alimente bogate in grasimi si calorii si nu sunt recomandate daca vreti sa slabiti sau sa va mentineti greutatea. Feriti-va si de prajeli si inlocuiti miezul de paine cu cereale. Nutritionistii americani citati de site-ul e-Diets.com va dau zece sfaturi cu ajutorul carora puteti scoate caloriile din dieta.
Feriti-va de miezul de paine. Inlocuiti miezul de paine bogat in calorii cu cereale. "Miezul de paine contine amidon usor asimilabil, care ingrasa", afirma profesorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare.
Cat mai putin zahar. Pur si simplu reduceti cantitatea de zahar sau grasimi din dieta dumneavoastra. De exemplu, inlocuiti jumatate din ulei cu sos din mere sau piure din fructe atunci cand preparati tarte sau prajituri. Puneti cu o treime mai putin zahar in torturi sau prajituri si folositi fructe uscate, nu zahar, daca vreti sa indulciti cerealele.
Sos din legume in loc de margarina. In loc sa ungeti friptura cu unt sau margarina, puneti mai bine sosuri din legume, vin alb sau suc de portocale.
Carne fara grasimi. Cumparati carne cat mai macra si indepartati orice grasime vizibila atunci cand o preparati.
Lapte concentrat in loc de cel condensat. Cumparati diferite feluri de lapte, iaurt sau branza. Laptele batut sarac in grasimi este un bun substitut pentru celelalte tipuri de lapte in orice reteta. Laptele concentrat fara grasimi poate fi folosit cu succes in creme, inghetate, placinte, zahar sau ceai. Nu confundati insa laptele concentrat cu cel condensat, care este mult mai bogat in zahar. "Laptele concentrat devine mai dulce datorita lactozei. Celui condensat, in schimb, i se adauga zahar", mai spune Gheorghe Mencinicopschi.
Fara prajeli. Coaceti, frigeti sau preparati la gratar alimentele in loc sa le prajiti.
Alegeti cacao, nu ciocolata. Trei linguri de cacao si una de ulei de canola au mai putine grasimi saturate decat una de praf de ciocolata. "Cacaoa contine antioxidanti si stimuleaza arderea grasimilor", mai spune Gheorghe Mencinicopschi.
Mancati oul fara galbenus. Cand gatiti, in loc sa puneti un ou intreg, puneti doua albusuri, deoarece grasimea, colesterolul si majoritatea caloriilor din ou se afla in galbenus. Atentie insa la cei alergici la albusul de ou, care trebuie sa se fereasca sa-l consume.
Portii mici. Puneti in farfurie portii mici. Nu tot ce este mare este si bun. Folositi farfurii mici si taiati o prajitura in doua felii, nu in opt.
Gatiti in oale de teflon. Acestea au avantajul ca va permit sa preparati mancarea fara sa folositi ulei. Utilizati, in locul uleiului, vin, apa sau suc.
Solutii
Exemple de meniuri "subtiate" de calorii
Va prezentam cateva retete care pot fi realizate atat prin metode clasice, caz in care au un continut mai mare de calorii, si varianta lor "dietetica".
Budinca de ciocolata
CLASIC. Budinca de ciocolata, lapte gras (250 calorii, 8 g grasime, 5 g grasime saturata, 33 mg colesterol)
DIETETIC. Budinca de ciocolata fara zahar, lapte fara grasime (80 calorii, 0 g grasime, 0 g colesterol)
Pui prajit sau la cuptor
CLASIC. Piept de pui prajit (370 calorii, 15 g grasime, 4 g grasime saturata, 75 mg colesterol)
DIETETIC. Piept de pui la cuptor (253 calorii, 2 g grasime, 0,5 g grasime saturata, 66 mg colesterol)
Budinca de paine
CLASIC. Paine alba, oua, frisca grasa (276 calorii, 15 g grasime, 9 g grasime saturata, 184 mg colesterol si 0,5 g fibre)
DIETETIC. Paine integrala, praf de ou, zer, 1a lapte (170 calorii, 1,5 g grasime, 0,5 g grasime saturata, 2,4 mg colesterol si 1,5 g fibre)