Sucul de rodii previne aparitia cancerului de prostata
300 de grame de suc de rodii consumat zilnic poate impiedica aparitia cancerului de prostata, conform unui studiu efectuat pe un esantion de 50 de persoane, informeaza BBC
Experimentele efectuate pe soareci modificati genetic au dovedit eficienta sucului de rodii, o importanta sursa de antioxidanti care lupta impotriva bolii. Cecetatorii de la Universitatea California din Los Angeles au testat bautura pe 50 de barbati care au trecut deja prin tratamentul standard pentru cancerul de prostata, insa prezentau semne de revenire a bolii. S-a masurat concentratia antigenului specific prostatei (PSA), care creste mult in cancerul prostatic. Cercetatorii sustin ca le-a luat 54 de luni ca sa dubleze aceasta concentratie la pacientii care au consumat suc de rodii - ceea ce inseamna un progres incetinit al bolii. Mai mult, unii au inregistrat o concentratie foarte mica timp de 3 ani de zile, fara tratament medicamentos, ci numai cu ajutorul unui consum zilnic de suc de rodii. "Am fost surprins sa vad beneficiile pe care le are sucul de rodii in aceasta boala. Sucul de rodii este capabil sa previna sau sa amane necesitatea altor terapii, precum tratamentul hormonal si chemoterapia", sustine Dr. Allan Pawtuck pentru BBC News. Nu se stie sigur care dintre ingredientele sucului are aceasta actiune. Sucul de rodii are proprietati antiinflamatorii, antioxidante si anticancerigene.