Statinele pot reduce riscul de Alzheimer
Statinele sunt de regulă prescrise pentru a reduce nivelul de colesterol și a preveni afecțiunile cardiovasculare, dar un nou studiu relevă că sunt utile și pentru a preveni boala Alzheimer.
Studiul a identificat o legătură între folosirea frecventă a statinelor și un risc mai redus de a suferi de boala Alzheimer. Echipa de cercetători a fost condusă de dr. Julie M. Zissimopoulos, de la Universitatea din Carolina de Sud, din Los Angeles, iar rezultatele obținute urmează să fie investigate și confirmate în cadrul unor studii suplimentare.
Boala Alzheimer reprezintă cel mai frecvent diagnostic de demență, cu peste 5 milioane de persoane de peste 65 de ani afectate. Până în 2050 se preconizează că numărul lor va ajunge la 13,8 milioane, dacă nu se identifică noi metode pentru prevenirea și tratarea afecțiunii. Deși s-au făcut progrese în acest domeniu, deocamdată nu s-a identificat o modalitate de vindecare, iar medicamentele testate nu au reușit să prevină sau să reducă deteriorarea funcțiilor congitive.
În cadrul acestui nou studiu dr. Zissimopoulos și echipa sa au investigat utilitatea medicamentelor deja existente pentru prevenirea bolii Alzheimer.
Statinele și Alzheimer
Statinele sunt administrate pentru a reduce nivelul colesterolului „rău” de tip LDL, care crește riscul de atac de cord și accident vascular cerebral. Potrivit dr. Zissimopoulos, studiile precedente au arătat că un nivel ridicat al colesterolului este asociat cu acumularea plăcilor de beta-amiloid la nivelul creierului, un simptom specific bolii Alzheimer.
Oamenii de știință au analizat 399.979 de pacienți în vârstă de peste 65 de ani care luau statine, în intervalul 2009-2013. O doză ridicată de statine a fost definită ca reprezentând un tratament pentru cel puțin jumătate de an, cu o durată totală de 2 ani. În intervalul analizat 1,72% dintre femei și 1,32% dintre bărbați au fost diagnosticați cu Alzheimer.
În ansamblu, cercetătorii au constatat că femeile care luau o doză ridicată de statine aveau un risc de Alzheimer cu 15-20% mai redus față de cele care nu luau aceste medicamente.
Riscurile depind de sex și de tipul de statine
Expunerea frecventă la statine este în general criteriul definitoriu pentru reducerea riscului de demență, dar există diferențe legate de sex și tipul de substanțe utilizate.
Astfel, datele obținute au fost organizate și s-au formulat următoarele explicații:
- o doză ridicată de atorvastatină reduce riscul de Alzheimer mai ales pentru femeile de vârsta a treia;
- o doză ridicată de simvastatină este foarte eficientă pentru a proteja bărbații de vârsta a treia împotriva maladiei Alzheimer;
- pravastatina și rosuvastatina diminuează riscul de Alzheimer pentru femeile de toate vârstele.
Cu toate acestea, cercetătorii au evidențiat faptul că nu s-a identificat o legătură de tip cauză efect, ci că de acum încolo vor fi necesare studii suplimentare pentru a se confirma rezultatele obținute și a stabili cu precizie doza necesară și eficiența acestor medicamente pe termen lung.
Echipa dr. Zissimopoulos consideră că statinele ar putea deveni noua modalitate de combatere a bolii Alzheimer. „Studiul pe care l-am desfășurat indică asocieri între frecvența maladiei și utilizarea statinelor. De asemenea, este relevant și ce tip de statine se prescriu pentru a obține un efect de protecție sporit. Este esențial să se aleagă substanța potrivită în funcție de caracteristicile pacienților. Varianta corectă de statine ar putea reprezenta o modalitate ieftină și eficientă pentru a stopa creșterea continuă a numărului de cazuri de Alzheimer”, a concluzionat dr. Zissimopoulos.