Sprijină şi tu lupta împotriva cancerului la copii!
Sănătate · Stiri / 22.09.2011

Împreună putem învinge cancerul! Acesta este unul dintre mesajele transmise de Asociaţia Little People România şi compania de credite de consum Provident Financial România. Cu ajutorul unei donaţii de peste 118.000 de lei făcute de compania de credit, aproximativ 1.000 de copii care suferă de cancer vor primi asistenţă în cadrul programului de îmbunătăţire a vieţii copiilor şi tinerilor bolnavi de cancer.

Finanţarea va fi folosită pentru continuarea programelor de asistenţă psiho-socială de care beneficiază 80% dintre copiii trataţi de cancer în România. De asemenea, voluntarii, studenţii psihologi şi coordonatorii de operaţiuni din cele 5 centre din ţară vor fi implicaţi în activităţi constante menite a le dezvolta abilităţile, competenţele şi cunoştinţele în domeniul cancerului la copii.

"Programele noastre se axează, printre altele, pe terapia prin artă, dramaterapie şi ludoterapie, ajutându-i pe copii să îşi învingă temerile, să-şi îmbunătăţească respectul de sine, să se familiarizeze cu procedurile medicale şi cu mediul spitalicesc. Pentru a mări vizibilitatea proiectelor noastre, lansăm astăzi Campania Contra Cancer, care debutează cu un maraton la care participă doi studenţi clujeni, care vor alerga peste 700 de kilometri pe parcursul a 7 zile", a declarat Shajjad Rizvi, preşedintele Asociaţiei Little People România.

Campania Contra Cancer debutează cu un maraton la care participă doi studenţi clujeni, care vor alerga peste 700 de kilometri pe parcursul a 7 zile. Startul va fi dat pe 2 octombrie, iar sosirea pe 9 octombrie, la Bucureşti. Traseul de alergare va cuprinde următoarele localităţi: Sf. Gheorghe, Braşov, Rucăr, Vultureşti, Gorăneşti, Fusea din Deal, Buftea şi Bucureşti. Ultimii 42 de kilometri vor fi alergaţi în cadrul Bucharest City Marathon, pe data de 9 octombrie, alături de membrii Clubului Temerarii şi a celor care doresc să sprijine lupta împotriva cancerului. Maratonul are ca scop strângerea de fonduri pentru susţinerea Programului de Asistenţă a Pacienţilor.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro