Risc - Stil de viata versus cancer
Cercetatorii de la Universitatea Harvard sustin ca un stil de viata fara stres si un mediu mai putin poluat ar putea scadea simtitor numarul cazurilor de cancer din intreaga lume. FUMAT. Principalii factori de risc pentru numarul mare de cazuri de cancer sunt, in opinia specialistilor, alimentatia dezechilibrata, fumatul, alcoolul, sexul neprotejat, obezitatea, lipsa activitatii fizice, poluarea aerului din zonele urbane. Expertii estimeaza ca mai mult de un sfert din cele 7 milioane de decese cauzate de cancer in 2001 sunt legate de acesti factori de risc. Cel mai grav dintre ei este fumatul, care a provocat peste 21% dintre decesele din 2001. Oamenii de stiinta de la Harvard au cumulat o serie de date din rapoartele guvernamentale si din studiile efectuate de-a lungul timpului pe tema cancerului. Ei au facut si o clasificare a factorilor de risc. Astfel, in zonele slab sau mediu dezvoltate, cele mai mari probleme sunt fumatul, alcoolul si consumul mic de legume si fructe, in vreme ce tarile puternic industrializate se confrunta cu obezitatea, fumatul si consumul de alcool. Coordonatorul studiului, dr. Majid Ezzati, crede ca ar exista de doua ori mai putine cazuri de cancer in lume daca ne-am imbunatati stilul de viata.