Originea maladiei Parkinson, descoperită de cercetători
Oamenii de ştiinţă francezi şi belgieni au descoperit originea maladiei Parkinson, care, până la acest studiu, nu putea fi explicată de cercetători.
Această descoperire medicală majoră a fost anunţată miercuri. Autorii studiului au identificat în creier o serie de fibre care se fac vinovate de declanşarea maladiei Parkinson, o boală neurologică degenerativă, informează site-ul francetvinfo.fr, citat de agenţia Mediafax.
Astfel, o proteină care se acumulează sub forma unei panglici deasupra neuronilor provoacă, în funcţie de forma acelor acumulări, mai multe maladii neurologice, inclusiv Parkinson.
Cercetătorii francezi şi belgieni au verificat descoperirea într-un studiu realizat pe şoareci, pentru a demonstra faptul că acea proteină cauzează într-adevăr sindromul parkinsonian. Graţie noului studiu, oamenii de ştiinţă speră să dezvolte în viitorul apropiat o serie de anticorpi şi alte tratamente eficiente împotriva acestei boli grave.
În Franţa, 1% din totalul persoanelor în vârstă de peste 65 de ani suferă de Parkinson, având o calitate a vieţii degradată şi fiind nevoite să se bazeze pe medicamente costisitoare care au o eficienţă redusă.