O analiză de sânge ar putea să depisteze cancerul la sân cu 5 ani înainte de apariția simptomelor
Mamografiile realizate anual le oferă medicilor șansa de a detecta cancerul la sân în stadii incipiente, atunci când poate fi tratat și vindecat mult mai ușor.
Iar acum cercetătorii sunt pe punctul de a dezvolta o nouă modalitate de screening a cancerului la sân sub forma unei analize de sânge care ar putea să detecteze cancerul cu cinci ani înainte de a prezenta simptome clinice.
Cercetătorii de la Universitatea Nottingham au folosit prezența unor antigeni asociați cu prezența tumorilor (TAA), proteine produse de celulele canceroase și anticorpii asociați cu acestea pentru a detecta cancerul în organismul uman. În studiul pilot, cercetătorii au luat probe de sânge de la 90 de pacienți cu cancer la sân atunci când au fost diagnosticați, iar apoi le-au comparat cu probe de sânge de la 90 de pacienți fără cancer la sân. Au testat ulterior probele de sânge pentru depistarea autoanticorpilor și a 40 de antigeni TAA asociați cu cancerul la sân.
„Rezultatele studiului au arătat că tumorile de cancer la sân induc autoanticorpi împotriva unor antigeni specifici tumorilor. Am putut detecta cancerul cu o precizie rezonabilă prin identificarea acestor autoanticorpi din sânge”, declară Daniyah Alfattani, unul dintre cercetătorii implicați în realizarea studiului. Cercetarea arată că în viitor cancerul la sân ar putea fi detectat și tratat mult mai devreme.
Potrivit medicului specializat în recontrucție mamară Constance Chen, citat de wellandgood.com, accesibilitatea la scară largă a acestui test de sânge se întrevede în viitorul îndepărtat.
„Acest test de sânge sună promițător, dar nu este încă pregătit pentru uzul general”, spune medicul. „În acest moment, testul detectează cancerul la sân în cazul a 29 până la 37% dintre pacienții cunoscuți cu cancer la sân, ceea ce înseamnă că cele mai multe cancere de sân nu ar fi corect identificate. Prin urmare, dacă cineva s-ar baza pe acest test de sânge, în prezent, ar putea avea o falsă senzație de siguranță, pentru că testul în prezent poate rata detectarea celor mai multe cancere de sân”, spune medicul.
Oamenii de știință au început deja să studieze alternative pentru testele clasice de depistare a cancerului. Un studiu similar este realizat în Scoția pe 12.000 de persoane și are scopul de a obține un test de sânge asemănător, care să identifice prezența autoanticorpilor prin care poate fi detectat cancerul de plămâni.
Dacă viitoarele studii vor putea să dovedească validitatea acestor tipuri de analize de sânge, Dr. Chen spune că acestea ar putea să avertizeze oamenii cu privire la posibilitatea existenței unui cancer de sân în stadii incipiente, înainte de a deveni detectabil la mamografie.
„Potențialele beneficii ale descoperirii cancerului în stadii atât de incipiente sunt tratarea cancerului înainte de a se răspândi în sistemul limfatic și creșterea ratei de supraviețuire. De asemenea, ar putea să schimbe tratamentul prin scăderea necesității unui tratament intensiv dacă prezența cancerului este depistată mai devreme”, spune medicul.