Medicii se pot angaja chiar dacă nu au luat Rezidenţiatul
Sănătate · Stiri / 06.01.2011

Medicii tineri vor avea posibilitatea de a se angaja într-o unitate sanitară, chiar dacă nu au promovat concursul de Rezidenţiat, anunţă Ministrul Sănătăţii care a înaintat proiectul în dezbatere publică.

Medicii tineri vor avea posibilitatea de a se angaja într-o unitate sanitară, chiar dacă nu au promovat concursul de Rezidenţiat, anunţă Ministrul Sănătăţii care a înaintat proiectul în dezbatere publică.

 

Conform proiectului de act normativ, absolvenţii facultăţilor de medicină, începând cu promoţia 2005, vor primi competenţe de practică limitate chiar dacă nu au promovat concursul de Rezidenţiat.

În prezent, medicul care finalizează cursurile universitare nu poate fi angajat în sistemul sanitar, decât cel mult de către una dintre firmele care activează în industrie, în vederea promovării produselor medicale.



Proiectul Ministerului Sănătăţii va da posibilitatea tinerilor absolvenţi să fie încadraţi în unităţile sanitare publice sau private, inclusiv în cabinetele medicilor de familie, pentru a sprijini activitatea de asistenţă medicală din aceste unităţi.

“Atenţia noastră se îndreaptă către medicii tineri şi căutăm diverse soluţii pentru a-i aduce mai repede în sistem şi pentru a-i păstra aici. Propunerea noastra va da posibilitatea absolvenţilor de medicină să lucreze, sub îndrumare, fără drept de parafă sau semnătură, în anumite secţii, la UPU sau cabinetele medicilor de familie”,
a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătăţii.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro