Medici de familie hunedoreni, masini de scris retete
Sănătate · Stiri / 03.08.2006



Conducerea Casei Judetene de Asigurari de Sanatate (CJAS) Hunedoara a intocmit un top al medicilor de familie din judet care au prescris luna trecuta cele mai multe retete. Topul este format din 50 de medici. Acestia au primit, ieri, din partea CJAS Hunedoara adrese de atentionare, in care li s-a cerut sa nu mai elibereze atat de multe retete si sa nu depaseasca plafonul de bani stabilit pentru retete compensate si gratuite.
Epidemie in Deva?


"Pe primul loc in top se afla un medic de familie din Deva, care luna trecuta a prescris 482 de retete. Majoritatea acestor retete sunt gratuite si compensate. Valoarea totala a retetelor compensate si gratuite eliberate de acest doctor depaseste suma de 270 de milioane de lei vechi. Asta, in conditiile in care medicul respectiv avea un plafon pe luna iulie in valoare de aproximativ 110 milioane de lei. In afara acestui medic, am mai depistat alti 12, care au eliberat luna trecuta, fiecare in parte, peste 450 de retete. Nici in perioadele de epidemii un doctor nu poate elibera peste 450 de retete intr-o luna. Din calculele noastre rezulta ca acesti doctori au prescris o reteta la 10 minute. Practic, acesta s-a rezumat numai la prescrierea de retete, consultatia bolnavilor fiind ca si inexistenta. In plus, mai este curios si faptul ca mai mult de jumatate dintre cei 50 de medici sunt din Deva. Daca ar fi sa ne luam dupa numarul de retete eliberat de acesti doctori, ar trebui sa tragem concluzia ca populatia Devei este cea mai bolnava din judetul Hunedoara, ceea ce este departe de adevar, daca ar fi sa ne luam dupa statisticile noastre", afirma Victor Leu, directorul general al CJAS Hunedoara. "Ne intrebam cum este posibil ca un medic de familie din Deva, cu 2.000 de pacienti inscrisi pe liste, sa elibereze intr-o luna 450 de retete, iar un coleg de-al sau din Hunedoara sau Petrosani sa elibereze, tot intr-o luna, intre 100 si 200 de retete, in conditiile in care are acelasi numar de pacienti inscrisi pe liste. Ceva nu este in regula aici si de aceea trebuie luate masuri urgente", a precizat Victor Leu.


"Nu le dezvaluim numele"


Presedintele Colegiului Medicilor Hunedoara, Mircea Artean, spune ca directorul CJAS Hunedoara nu are intru totul dreptate. "E discutabil ce spune domnul Leu, deoarece unii medici de familie au pe liste multi copii, iar altii au multi batrani. Mai exista unii medici de familie care au cabinetele in cartiere sarace, unde, din cauza saraciei, sunt multi bolnavi. De aceea, consider ca trebuie facuta o analiza atenta, de la caz la caz. Sa stiti ca un medic de familie nu se apuca sa scrie retete doar de dragul de a le scrie. De fapt, pe cei de la CJAS nu ar trebui sa-i intereseze numarul de retete prescrise de un medic de familie, ci suma cu care acesta depaseste plafonul de bani care i s-a alocat pentru medicamente gratuite si compensate. In prezent, peste 90% dintre medicii de familie hunedoreni nu se incadreaza in plafonul de bani alocat de CJAS. "


Directorul CJAS Hunedoara, Victor Leu, spune ca, deocamdata, nu vrea sa dezvaluie numele medicilor de familie care au eliberat un numar mare de retete si ale celor care au depasit cu mult plafonul alocat pentru medicamentele compensate si gratuite. "Deocamdata, noi facem un apel catre acesti medici de familie sa-si revizuiasca atitudinea fata de bolnavi si fata de fondurile alocate de noi pentru medicamente gratuite si compensate. Nu dorim sa le dezvaluim numele, deoarece nu vrem sa ne acuze ca le-am afectat activitatea profesionala. In cazul in care, insa, nu vor tine cont de solicitarile noastre, le vom da publicitatii numele", a precizat Victor Leu. (Calin Tebies, Hunedoreanul)
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro