Marşul pentru combaterea diabetului
Joi seara clujenii vor mărşălui in Parcul Central pentru a sprijini persoanele bolnave de diabet.
Joi seara (n.r. 9 septembrie a.c.) clujenii vor mărşălui in Parcul Central pentru a sprijini persoanele bolnave de diabet.
Participă şi tu la marşul “Câştigi şi dăruieşti sănătate! Clujeni pentru clujeni”, joi seara (9 septembrie a.c.) de la ora 19, în Parcul Central (intrarea de la podul Napoca).
Pentru fiecare participant, Centrul Clinic de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice va primi din partea organizatorului o donaţie de 10 RON, banii care vor fi folosiţi pentru sprijinirea persoanelor suferinde de diabet.
Ştiai că 30 de minute de mişcare pe zi reduc cu 40% riscul de diabet zaharat de tip 2? Statisticile arată că aproximativ 85% din pacienţii diabetici suferă de diabet tip 2. Diabetul este o boală cronică foarte răspândită, caracterizată prin absenţa producţiei de insulină de către organism sau printr-o utilizare incorectă a insulinei, hormonul necesar pentru transportul glucozei (zahărului) din sânge spre celulele organismului, unde glucoza este transformată în energie. Peste 230 de milioane de persoane suferă de această boală în întreaga lume, iar cifra ar urma să crească la nivelul impresionant de 350 de milioane de persoane în următorii 20 de ani.