Gimnastica in apa - eficienta impotriva fibromialgiei
Sănătate · Stiri / 23.02.2009

Exercitiile fizice in apa sunt una dintre metodele cele mai eficiente pentru persoanele care sufera de fibromialgie, reducand semnificativ simptomele bolii. Aceasta este concluzia unui studiu efectuat de doi cercetatori spanioli si publicat in Archives of Physical Therapy and Rehabilitation.

La studiu au participat 60 de femei care sufera de fibromialgie si 25 de femei care nu au aceasta afectiune. Participantele au urmat un curs de aquagym care prevedea 3 lectii pe saptamana timp de 4 luni. La sfarsitul cursului s-a observat o imbunatatire a somnului, dar si a capacitatilor fizice si cognitive pentru toate participantele. Cel mai important aspect a fost diminuarea semnificativa a durerilor resimtite de persoanele cu fibromialgie.

Specialistii spun ca exercitiile facute in apa cresc tonusul muscular fara a depune foarte mult efort. Cel mai indicat este ca apa sa fie calduta deoarece aceasta ajuta foarte mult si la relaxarea muschilor.


Fibromialgia este o durere musculara asociata cu tulburarile de somn si oboseala cronica. Potrivit Organizateiei Mondiale a Sanatatii, afecteaza intre 2% si 5% din populatie, cu precadere femeile, peste 70% dintre cazurile de fibromialgie fiind depistate la acestea.   

Sursa: Corriere della sera
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro