Gena longevitatii, descoperita cu ajutorul unui vierme
O gena-cheie care ar putea explica de ce reducerea cantitatii de alimente poate contribui la prelungirea vietii si cum ar putea fi incetinit procesul de imbatranire a fost descoperita de o echipa de cercetatori din SUA cu ajutorul unui vierme de laborator minuscul, potrivit unui studiu publicat, ieri, in revista "Nature", informeaza AFP. Viermele a fost supus unui regim restrictiv, dar echilibrat, drept care a trait mai mult. "Reducerea cantitatii de alimente contribuie la o imbatranire armonioasa si dinamica", a explicat Hugo Aguilaniu, coautor al acestui studiu. In urma studiului a mai reiesit ca, odata ce gena este dopata, viermele reuseste sa traiasca mai mult daca are la dispozitie un regim alimentar normal. Daca cercetatorii ii pun la dispozitie o cantitate de alimente redusa, viermele supravietuieste o perioada si mai mare de timp. Cercetatorii au mentionat ca oamenii au trei gene care sunt "extrem de asemanatoare" cu gena PHA-4, descoperita la acest vierme. Specialistii urmeaza sa studieze aceste trei gene umane pentru a vedea daca reactioneaza similar genei gasite in vierme. Pe baza acestor gene s-ar putea, ulterior, crea o gama de medicamente care sa contribuie la prelungirea vietii. (M.T.)