Un studiu realizat de către Societatea de Stomatologie Estetică din România arată că 83% dintre copiii din țară în vârstă de 6 ani au dinții afectați de carii. Cu toate acestea, frica de stomatolog îi ține pe mulți copii departe de cabinetele dentare, iar părinții nu sunt suficient de bine informați în ceea ce privește scopul vizitelor la stomatolog de la o vârstă fragedă.
La ce vârstă trebuie să duc copilul la dentist?
„Prima întâlnire cu medicul stomatolog trebuie să aibă loc încă de la vârsta de 1 an și să fie urmată de controale periodice la fiecare 6 luni. Intervalul poate părea scurt pentru un copil, însă perioada este critică pentru dezvoltarea sănătoasă a danturii și pentru însușirea unor obiceiuri sănătoase. În plus, în acest mod sunt evitate și tratamentele costisitoare ce pot apărea în cazul unei igiene dentare deficitare”, explică Dr. Daniel Borteanu, medic stomatolog în cadrul Respiro Dental.
Încă de la apariția primilor dinți ai copilului, părinții trebuie să stabilească o consultație la pedodont pentru o examinare, în special dacă introduc hrana solidă în alimentația acestuia. Dinții copilului se vor spăla după fiecare masă și înainte de culcare cu o periuță specială, moale.
Care sunt problemele ce pot apărea în dezvoltarea danturii la copil?
În cazul dentiției de lapte, lipsa spațierilor între dinți indică o posibilă înghesuire a dinților definitivi, odată ce aceștia vor erupe pe arcadă. De asemenea, este important ca vârful caninilor inferiori să fie tocit, pentru a permite creșterea maxilarului superior. În cazul în care abrazarea acestuia nu are loc în mod natural, medicul ortodont poate interveni prin șlefuirea selectivă a cuspizilor.
Între 6 și 12 ani, în cavitatea bucală există atât dinți de lapte, cât și dinți definitivi. La începutul acestei perioade se acordă o atenție sporită mușcăturii, întrucât probleme precum ocluzia adâncă acoperită pot persista și odată cu apariția dentiției permanente. Ocluzia adâncă presupune faptul că incisivii superiori îi acoperă aproape în totalitate pe cei inferiori, fapt ce poate duce la ulcerații ale mucoasei palatine și la afecțiuni parodontale. Există diferite tipuri de ocluzii anormale, fiecare aducând numeroase neplăceri, dar putând fi tratate foarte ușor în cazul copiilor.
În jurul vârstei de 8-9 ani pot apărea atât strungărețele, cât și înghesuirea tranzitorie a dinților. Ambele probleme ar trebui să se rezolve în mod natural, însă în cazul în care situația nu se schimbă, este nevoie să se intervină prin aplicarea unui aparat ortodontic. O altă problemă ce poate apărea este pierderea precoce a dinților de lapte, afectați de leziuni carioase sau traumatisme. În cazul pierderii unei măsele de lapte, pot apărea migrări ale dinților vecini, cu micșorarea sau dispariția spațiului pentru dintele de înlocuire, care nu va mai erupe. Înghesuirile dinților apar fie când dinții sunt prea mari, fie oasele maxilare prea mici. Acestea pot cauza atât carii dentare, cât și un aspect inestetic ce afectează psiho-social individul.