Bolnavii de diabet, tuberculoză, HIV/SIDA, cei cu afecţiuni oncologice, hemofilie sau cei care au suferit un transplant şi care se află incluşi în programele naţionale ale Ministerului Sănătăţii vor beneficia, în continuare, de medicamente în mod gratuit.

Ministrul Sănătăţii a aprobat astăzi proiectul de Ordin privind stabilirea preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul Programelor naţionale de sănătate.
Săptămâna viitoare, MS va organiza o serie de întâlniri tehnice cu reprezentanţii farmaciştilor şi cei ai distribuitorilor pentru a discuta eventuale propuneri şi observaţii la proiectul de ordin.
Noul sistem de calcul al preţului de decontare pentru medicamentele din Lista C2 va duce la o reducere de aproximativ 24%, ceea ce va permite Ministerului Sănătăţii să poată susţine costurile, astfel încât pacienţii să nu fie nevoiţi să plătească contribuţie pentru achiziţionarea tratamentului necesar. În Lista C2 sunt incluse peste 1400 medicamente necesare tratamentului unor boli cronice.