Aspirina vs cancer
Sănătate · Stiri / 11.11.2005

Aspirina este cunoscuta ca remediu eficient contra febrei si durerilor de cap. Dar un grup de cercetatori australieni imbogateste palmaresul acestui medicament, aducand dovezi ca aspirina reduce considerabil riscurile cancerului pielii. Aspirina, batrana doamna a medicamentelor, cum o numesc admirativ specialistii, inca mai ofera surprize placute, avand resurse sa se lupte chiar cu unele forme de cancer al pielii. Recent, un grup de cercetatori australieni a publicat in revista Academiei Americane de Dermatologie un studiu care sustine ca acest medicament, denumit si acid acetilsalicilic, ar putea diminua pericolul cancerului pielii. Aspirina este un medicament care face parte din familia antiinflamatoare nesteroidiene. El contine molecule capabile sa inhibe actiunea unei familii de enzime numite ciclo-oxigenaze (COX), reducand inflamatiile.
STUDIU. Potrivit doctorului Gregory Buttler de la Institutul de Cercetari Medicale din Queensland (Australia), efectul medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene asupra cancerului pielii a fost dovedit mai intai pe animale, studiul privitor la om fiind in curs de derulare. La acest studiu participa 1.621 de persoane, dintre care 86 sunt afectate de cancerul pielii. Acesti bolnavi au fost comparati cu 187 de persoane sanatoase, pe baza unor investigatii medicale, dar si a altor criterii. Unul dintre acestea a fost numarul de aspirine inghitite intr-o anumita perioada. Astfel, cercetatorii australieni au remarcat ca persoanele bolnave erau, in majoritate, dintre cele care inghiteau foarte rar aspirine. S-a stabilit ca, intr-un an, aceste persoane luau aproximativ intre 2 si 8 comprimate saptamanal, mult mai putine comparativ cu cele care apelau frecvent la acest medicament, precizeaza doctorul Gregory Buttler. De asemenea, autorii studiului avertizeaza ca pentru a profita de beneficiile aspirinei ar trebui luata sistematic perioade indelungate.
CANCERUL DE PANCREAS. In Journal of the National Cancer Institute a aparut un studiu care sustine ca aspirina ar putea fi indicata femeilor la menopauza afectate de cancerul pancreasului. In cazul acestei categorii de femei, s-a stabilit ca aspirina a redus la jumatate pericolul cancerului pancreasului.
LEGUMELE SI FRUCTELE
Legumele si fructele au in compozitie acid salicilic, compus activ al aspirinei, care explica de ce vegetarienii sunt mai protejati in fata cancerului intestinului fata de ceilalti. In studiul publicat in Journal of Clinical Pathology se precizeaza ca, in cazul vegetarienilor, nivelul acidului salicilic este de 12 ori mai ridicat comparativ cu cel al nonvegetarienilor. Regimul bogat in fructe si legume ar putea fi si explicatia faptului ca aceste persoane sunt mai afectate de bolile cardiovasculare.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro