Aparat auditiv gratuit - 10 luni de asteptare
Sănătate · Stiri / 13.11.2006



"Cererile sunt multe, banii sunt putini", lamureste Cristina Calinoiu, purtator de cuvant la Casa de Asigurari a Municipiului Bucuresti, motivul intarzierilor. Suma alocata finantarii dispozitivelor medicale (proteze, orteze, scaune cu rotile, aparate auditive etc.) a scazut de 10 ori in ultimii ani.

Ea reprezinta acum 0,3% din bugetul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, fata de 3%, cat era in urma cu sapte ani. "Prioritate au alte dispozitive medicale, cum sunt scaunele cu rotile ori cristalinele pentru cei cu probleme de vedere, nu aparatele auditive, fara de care se mai poate trai", adauga Cristina Calinoiu.


Suma decontata de asigurator pentru un aparat auditiv este de sase milioane de lei, dar un dispozitiv performant poate sa ajunga si la 2.000 de euro.

"Este vorba despre protezele digitale care filtreaza "parazitii sonori" si redau sunetele cu mai multa acuratete", explica orelistul Elena Latcan, de la Centrul de Diagnostic si Tratament "Dorobanti", din Bucuresti.

In contract cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate sunt aproximativ 10 firme care distribuie aparate auditive. Aparatele comercializate de acestea sunt insotite de certificate de garantie. "Daca apar probleme de calitate, nu Casele de sanatate sunt cele care asigura reparatiile. Problemele se rezolva intre client si firma", avertizeaza Cristina Calinoiu.


Purtatorul de cuvant al CASMB avertizeaza persoanele cu probleme auditive sa nu cada in capcana distribuitorilor care asigura clientii ca, dupa ce isi vor cumpara aparatele auditive, Casele de sanatate le vor deconta banii.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro